Act de conservare

Act de conservare

ACT DE CONSERVARE, măsură care are ca scop ocrotirea şi păstrarea unui drept patrimonial sau preîntâmpinarea pierderii lui, ca de ex.: întocmirea unui inventar, întreruperea prescripţiei, înscrierea unei ipoteci ori a unui privilegiu în registrele de publicitate. In cazul persoanelor fizice, întrucât cheltuielile pe care le implică actele de conservare sunt restrânse, acestea pot fi îndeplinite şi de cei fară capacitate de exerciţiu.

Acte de conservare prin care se urmăreşte păstrarea unor drepturi în patrimoniul persoanei, consolidarea şi preîntâmpinarea pierderii lor; ele sunt necesare şi urgente. De regulă, asemenea acte presupun cheltuieli mult mai mici decât valoarea bunului sau a dreptului la a cărui salvare se tinde; ele oferă numai utilităţi şi presupun o minimă vigilenţă.

Exemplu: întreruperea unei prescripţii prin care se împiedică ca un drept să se piardă printr-o nefolosinţă îndelungată. Practic, creditorul care reclamă în justiţie plata a ceea ce i se datorează întrerupe astfel prescripţia creanţei sale; acte de conservare sunt apoi: înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somaţia, punerea de peceţi, întocmirea unui inventar etc.

Nota bene. Trebuie reţinut că actul conservatoriu se întinde asupra conservării drepturilor şi nu a conservării bunurilor în materialitatea lor (de pildă, repararea unui imobil). De aceea actul conservatoriu constă în îndeplinirea unei formalităţi fără de care conservarea unui drept ar fi compromisă sau existenţa unui drept ar fi ameninţată de stingere. Datorită caracterului lor aceste acte pot fi îndeplinite şi de incapabili fără o autorizare prealabilă.

Lasă un comentariu