Proces-verbal de sechestru

Proces-verbal de sechestru

proces-verbal de sechestru, act procedural îndeplinit de executorul judecătoresc la locuinţa debitorului sau la locul unde se găsesc bunurile mobile urmăribile ale acestuia, prin care aceste bunuri sunt inventariate şi declarate ca sechestrate definitiv; reprezintă primul act de executare în cadrul urmăririi silite a bunurilor mobile.

Procesul-verbal trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: a) enunţarea titlului executoriu în virtutea căruia se face urmărirea; b) arătarea creditorului pentru lucrurile care s-au cerut a fi urmărite, dacă asemenea cerere s-a făcut; c) numele, prenumele şi domiciliul părţilor, al executorului judecătoresc, precum şi al altor persoane care au fost faţă la urmărire; d) somaţia verbală făcută debitorului ca să plătească, precum şi răspunsul lui dacă a fost faţă; e) descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii fiecăruia, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta este cu putinţă; f) arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea. P.-v.s. se va semna de executorul judecătoresc şi de toate persoanele care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul judecătoresc va menţiona această împrejurare. Câte un exemplar al p.-v.s. se lasă debitorului sau la domiciliul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.

Lasă un comentariu