Avize conforme, obligatorii, consultative sau facultative

 Avize conforme, obligatorii, consultative sau facultative

AVIZELE CONFORME SAU OBLIGATORII, sunt opiniile pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le ceară unul anumit organ al administraţiei publice şi la emiterea actului, trebuie să se conformeze acestuia. Asemenea avize sunt expres prevăzute de lege, iar lipsa lor atrage nulitatea actului administrativ de autoritate.

AVIZELE CONSULTATIVE, sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le solicite altor organe ale administraţiei publice sau unor organisme de specialitate, dar nu este obligat să ţină seama de conţinutul acestora. Adoptarea sau emiterea fără solicitare şi fară obţinerea acestui aviz; duce la nulitatea actului, nu pentru că actul respectiv a fost emis fară să se ţină seama de cuprinsul avizului, ci pentru că nu s-a solicitat avizul, conform legii.

AVIZELE FACULTATIVE, sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite un act administrativ de autoritate este liber să le ceară sau nu, altui organ al administraţiei publice sau a unui organism de specialitate (lipsa acestuia nu afectează validitatea actului).

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!