Prezumţia de comercialitate

prezumţia de comercialitate, prezumţie legală, instituită prin art. 4 C.com., conform căreia, exceptând cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege (excepţii de la p. de c.), toate obligaţiile unui comerciant au caracter comercial, indiferent de cauza obligaţiei (contractuală sau delictuală).

Prezumţia poate fi răsturnată, fiind înlăturat caracterul comercial al actului, în următoarele cazuri, care reprezintă totodată şi excepţii de la p. de c.: i) natura civilă a obligaţiei asumate de către comerciant (ex.: acte de drept civil propriu zis, precum încheierea unui testament); ii) neco-mercialitatea care rezultă din însuşi actul săvârşit (ex.: cumpărarea unor bunuri de către comerciant dar nu în scop speculativ, ci pentru uz personal); iii) necomercialitatea trebuie să rezulte tară echivoc din chiar actul încheiat, iar caracterul necomercial trebuie să fie cunoscut şi de către cocontractant. V. comerciant, faptă de comerţ subiectivă.]