Privilegiul mandatarului

Privilegiul mandatarului

privilegiul mandatarului, privilegiu rezervat mandatarului pentru garantarea realizării creanţelor născute din contractul de mandat. Mandatarul, pentru tot ce i se datorează din executarea mandatului său şi, chiar pentru retribu-ţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesiunea legitimă a poliţei de încărcare, sau a scrisorii de cărat, că i s-au expediat.

Creanţele enumerate au prioritate asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzătorului ce revendică, cu toate că plăţile şi cheltuielile vor fi fost făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului. în caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui se exercită conform Legii nr. 85/2006. Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului (art. 387 C.com.). Pentru a exercita privilegiul rezervat de lege, mandatarul trebuie să notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitaţia de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea că, la caz de neplată, se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului. Mandantul va putea face opoziţie, citind pe mandatar înaintea judecăţii. Opoziţiunea va trebui să fie notificată mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificaţiei de către mandant. Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţă al mandatarului, termenul pentru opoziţie va fi de 10 zile, dacă mandantul domiciliază în circumscripţia unui tribunal limitrof; de 20 zile, dacă domiciliază în orice altă parte a ţării; de două luni dacă domiciliază în străinătate. Dacă termenul a trecut sau opoziţia s-a respins, mandatarul poate, fără altă formalitate, să vândă lucrurile prin licitaţie publică (art. 388, art. 68 C.com.). V. mandat, scrisoare de trăsură, faliment, opoziţie, preţ curent.

Lasă un comentariu