Probele în materie comercială
probele în materie comercială, obligaţiunile comerciale şi liberaţiunile se probează: cu acte autentice; cu acte sub semnătură privată; cu facturi acceptate; prin corespondenţă; prin telegrame; cu registrele părţilor; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ.; prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă, părţile fiind libere să dovedească obligaţiile comerciale cu orice mijloc de probă, urmând ca instanţele de judecată să aprecieze de la caz la caz valoarea probatorie a acestora
(raport de expertiză, interogatoriul, prezumţiile) (art. 46 C.com.).
I. Telegrama face probă, ca act sub semnătură privată, când originalul este subscris de însăşi persoana arătată într-însa ca trimiţătorul ei. Ea face aceeaşi probă, chiar dacă această persoană este subscrisă de o altă mână, când ar fi probat că originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăşi acea persoană. Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. în caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisă. Data telegramelor stabileşte, până la proba contrarie, ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice (art. 47 C.com.). în caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea trimiţătorul unei telegrame se prezumă afară de orice culpă dacă a îngrijit a o colaţiona sau recomanda conform dispoziţiu-nilor regulamentelor telegrafo-poştale (art. 48 C.com.). în comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimţământ, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarată autentică de autoritatea competentă, sunt valabile şi fac proba în justiţie (art. 49 C.com.).
II. Registrele comercianţilor, ţinute în regulă, pot face probă în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ. înscrierea în registre, făcută de prepusul care ţine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are acelaşi efect ca şi când ar Fi făcută de însuşi stăpânul (art. 50 C.com.). Registrele pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regulă şi nici învestite cu formele prevăzute de lege, nu sunt primite a face proba injustiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut (art. 51 C.com.). Registrele comercianţilor, chiar neţinute în regulă fac probă, contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor (art. 52 C.com.). Instanţa de judecată este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la această probă în caz când registrele comerciale ale părţilor nu concordă, sau a atribui o credinţă mai mare registrelor uneia din părţi (art. 54 C.com.).
Când Codul comercial cere proba prin înscris, proba testimonială nu poate fi admisă decât în cazurile în care este permisă şi de Codul civil (art. 55 C.com.).
III. Proba cu comunicările efectuate prin poştă electronică (e-mail). O asemenea comunicare are forţă probantă legală, numai atunci când i se ataşează o semnă-
tură electronică, caz în care urmează, sub aspect probator, regulile prevăzute de Legea nr. 455/2001, respectiv: i) când înscrisului în formă electronică i s-a încorporat, ataşat sau asociat logic o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv, acest înscris este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată, ii) înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.
Proba înscrisurilor în formă electronică. înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect că actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile. în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. în cazul în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va dispune întotdeauna ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate. în acest scop, expertul sau specialistul este dator să solicite certificate calificate, precum şi orice alte documente necesare, potrivit legii, pentru identificarea autorului înscrisului, a semnatarului ori a titularului de certificat. Partea care invocă înaintea instanţei o semnătură electronică extinsă, un certificat calificat sau un mecanism securizat de creare a semnăturii trebuie să probeze că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
IV. Proba cu prezumţii. în materie comercială, sunt prezumţii legale: prezumţia de solidaritate pasivă a codebitorilor şi a fidejusorului şi prezumţia datei telegramelor. Utilizarea prezumţiilor simple pentru dovedirea existenţei şi întinderii contractului este liberă, deoarece şi proba cu martori este admisibilă.
V. Proba cu mărturisirea. în materie comercială principiul indivizibilităţii mărturisirii are o aplicaţie mai restrânsă, deoarece art. 46 C.com. admite folosirea oricărui mijloc de probă. Sunt asimilate cu mărturisirea menţiunile făcute în registrele comerciale, chiar neregulat ţinute. V. factură comercială, telegramă, registru, comerciant, prepus.