Recuzarea arbitrilor
recuzarea arbitrilor, mijloc procedural prin intermediul căruia părţile pot solicita, în cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor arbitri din completul de arbitraj. Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o cauză de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitri prevăzute în convenţia arbitrală. O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decât pentru cauze survenite după numire.
Persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de recuzare este obligată să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut. Această persoană nu poate participa la judecarea litigiului decât dacă părţile, înştiinţate despre această împrejurare, comunică în scris că înţeleg să nu ceară recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea să însemne recunoaşterea cauzei de recuzare. Recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţă de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare. Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare, încheierea nu este supusă căilor de atac. în arbitrajul instituţional, potrivit Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cererea se soluţionează de tribunalul arbitrai, fără participarea arbitrului recuzat, acesta fiind înlocuit de preşedintele Curţii de Arbitraj sau de un arbitru desemnat de el. în cazul în care cererea de recuzare priveşte pe arbitrul unic, ea se soluţionează de preşedintele Curţii de Arbitraj sau de un arbitru desemnat de el.