Renunţare la judecată

renunţare la judecată, act unilateral şi de dispoziţie prin care reclamantul îşi manifestă în mod expres voinţa de a se desistă de la judecată. Reclamantul are, potrivit legii, posibilitatea de a renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă; odată ce reclamantul a renunţat la judecată, instanţa are obligaţia de a lua act de declaraţia acestuia printr-o încheiere ce nu este susceptibilă de apel.

R.j. poate interveni în orice proces civil şi în orice fază a acestuia; dacă părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea reclamantului este condiţionată de acordul părţii adverse. Dacă r.j. intervine înainte de comunicarea acţiunii către pârât, reclamantul nu va fi obligat să suporte cheltuielile de judecată; în cazul desistării reclamantului după comunicarea cererii de chemare în judecată, el va putea fi obligat, la cererea pârâtului, să plătească cheltuielile pe care le-a ocazionat. R.j. trebuie făcută personal de reclamant; de asemenea, reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a dispune; mandatarul poate îndeplini un asemenea act de dispoziţie doar în baza unei procuri speciale. Desista-rea făcută de reprezentanţii şi ocrotitorii legali ai persoanelor lipsite de capacitate procesuală de exerciţiu sau având o capacitate restrânsă trebuie încuviinţată de autoritatea tutelară. R.j. este divizibilă, în sensul că desistarea unui reclamant nu se răsfrânge asupra situaţiei procesuale a celorlalţi; dacă renunţarea vizează un singur pârât, judecata va continua cu privire la ceilalţi (pârâţi). R.j. produce numai efecte de ordin procedural, dreptul subiectiv nefiind afectat de un asemenea act de dispoziţie; reclamantul va avea, astfel, posibilitatea de a promova o nouă acţiune, dacă între timp nu s-a împlinit termenul de prescripţie.
încheierea prin care instanţa ia act de r.j. conduce la stingerea procesului (prin închiderea dosarului).