Scrisori

Scrisori

scrisori, comunicări scrise de mână sau dactilografiate ori imprimate, semnate în mod obişnuit, pe care expeditorul le face destinatarului prin intermediul poştei sau al unei terţe persoane şi care pot servi, dacă este cazul, ca mijloace de probă în justiţie. Conţinutul extrem de variat al s. – descrieri de fapte, îndeplinirea unor obligaţii, notificări, diverse aprecieri etc. – determină folosirea lor ca mijloace de probă în justiţie.

Posibilitatea de folosire a s. ca mijloace de probă implică respectarea următoarelor două condiţii: dreptul de proprietate al destinatarului asupra s. şi, dacă este cazul, caracterul confidenţial al conţinutului lor. Ca regulă generală – cu precizările care se impun a fi făcute pentru fiecare caz în parte – aceste două condiţii trebuie să fie întrunite de toţi acei care se prevalează de dreptul de a se folosi de s. ca mijloace de probă în justiţie. 1) Destinatarul este îndreptăţit să prezinte în justiţie s. ce i-au fost adresate, ori de câte ori din conţinutul lor reiese temeinicia pretenţiei formulate sau a apărării pe care o va susţine împotriva părţii adverse: expeditorul s. sau o terţă persoană. Situaţia destinatarului este, de altfel, uşurată şi de faptul că ambele condiţii îi sunt favorabile: el este proprietarul s. şi eventualul conţinut confidenţial – care l-ar putea privi pe expeditor – nu poate trece înaintea interesului său legitim şi a obligaţiei ce-i revine de a proba afirmaţiile făcute în legătură cu pretenţiile sau apărările sale faţă de partea adversă. 2) Expeditorul se poate folosi de s. trimise destinatarului numai dacă a reintrat în posesia lor prin mijloace licite (de exemplu, destinatarul i le-a restituit). Expeditorul poate stabili conţinutul s. expediate destinatarului şi cu ajutorul unor copii legalizate, a unor s. pe care el însuşi le-a primit de la destinatar, dacă acestea se referă la s. expediate etc. De asemenea, expeditorul poate să pretindă destinatarului, când este parte adversă în proces, să depună s. pe care i le-a trimis, dacă face în prealabil dovada expedierii lor; în caz de refuz, instanţa va putea socoti pretenţiile expeditorului, cu privire la conţinutul acelor s., ca fiind dovedite. în ceea ce priveşte caracterul confidenţial al conţinutului s., acesta nu îi poate fi opus, deoarece el însuşi l-a formulat şi, dacă interesele sale o cer, îl poate face public. 3) Terţele persoane care justifică un interes legitim îşi pot permite să folosească s. ca mijloc de probă în justiţie cu condiţia ca acestea să le fi parvenit prin mijloace licite (de exemplu, prin moştenire de la destinatar). în caz contrar, chiar dacă destinatarul este sau nu de acord cu folosirea s., terţa persoană nu le poate produce ca probă în justiţie, deoarece nimănui nu-i este permis să-şi formuleze pretenţiile sau apărările la pretenţiile altora uzând de o probă obţinută în mod ilicit. Din punct de vedere al puterii lor doveditoare, s. vor putea fi considerate, după caz, ca un înscris sub semnătură privată, un început de dovadă scrisă, o simplă prezumţie sau o mărturisire scrisă extrajudiciară [v. şi probă; înscrisuri; admisibilitatea probelor; aprecierea probelor].

Lasă un comentariu