Semnătură electronică
semnătură electronică, date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare (art. 4 pct. 3 din Legea 455/2001).
semnătură electronică extinsă, semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: i) este legată în mod unic de semnatar; ii) asigură identificarea semnatarului; iii) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; iv) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă (art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001). în materia înregistrărilor în registrul comerţului. Comercianţii cer înmatricularea la O.R.C. din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul. Cererea de înmatriculare/înregistrare a menţiunilor şi documentele anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată s.e.e., pot fi trimise prin poştă electronică. în cazul în care cererea de înmatriculare/înregistrare este transmisă prin poşta electronică, rezoluţia directorului O.R.C./ persoanei desemnate de acesta se comunică pe cale electronică, data comunicării fiind considerată data la care aceasta devine disponibilă destinatarului, precum şi pe suport hârtie (art. 3 din Legea nr. 26/1990). registrul comerţului este public. O.R.C. este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi informaţii despre datele înregistrate în registrul comerţului şi certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat. Actele pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenţă sau, la cerere, documentele în formă electronică, cu transmitere on-line, având încorporată, ataşată sau logic asociată s.e.e. Tarifele percepute pentru eliberarea de copii şi/sau informaţii, indiferent de modalitatea de furnizare, nu vor depăşi costurile administrative implicate de eliberarea acestora (art. 4 din Legea nr. 26/1990). V. semnatar, date în formă electronică, comerciant, oficiul registrului comerţului, persoană desemnată, rezoluţia directorului oficiului registrului comerţului/persoanei desemnate, registrul comerţului.