AVOCAȚI achizitii publice – achizitii.publice.PPP

AVOCAȚI achizitii publice - achizitii.publice.PPP

Consultanță juridică, asistență și reprezentare prin avocați specializați în materia achizițiilor publice.

  • servicii aferente redactării și întocmirii ofertelor de participare la licitațiile publice; asistență juridică în redactarea, depunerea cu urgență și susținerea contestațiilor promovate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) împotriva actelor netemeinice și/sau nelegale efectuate de către Autoritatea Contractantă în timpul licitației;
  • consultanță juridică privind legea achizițiilor publice, opinii legale privind detaliile procedurilor specifice, cu identificarea motivelor de nelegalitate ce pot fi deduse judecății prin contestațiile formulate;
  • opinii legale privind drepturile de care dispun clienții pe parcursul licitațiilor sau în momentul deschiderii ofertelor, îndeplinirea condițiilor de calificare în ceea ce îi privește pe competitori, contestarea dreptului acestora de participare; redactarea solicitărilor de clarificări, consultanță referitoare la întocmirea ofertelor tehnice și financiare, redactarea acordurilor de asociere și/sau subcontractare, consultanță juridică pentru negocierea, încheierea și executarea acestor acorduri;
  • consultanță privind modul de utilizare a mijloacelor electronice de achiziții publice;
  • consultanță și reprezentare juridică în contestarea deciziilor CNSC la instanțele judecătorești competente;
  • consultanță juridică și reprezentare în dosarele aflate pe rolul curții de apel învestită, cu verificarea acestora la serviciul de arhivă; identificarea modalităților optime de abordare și continuare a dosarelor și, în concret, a instrumentelor juridice la îndemâna clienților, a intervalului de timp și costurilor ce vor fi afectate demersului judiciar; asigurarea succesului clienților părți în dosare prin oferirea unor soluții judiciare bine documentate și argumentate, transpuse în apărări temeinice și dovedite, propuse spre soluționare instanțelor prin pledoarii precise, explicite, onorante pentru profesia de avocat;
  • suport legal pentru participarea operatorilor economici la procedurile de parteneriat public-privat (PPP); consultanță juridică generală cu privire la interpretarea și aplicarea legislației parteneriatelor public-private precum și în negocierea, încheierea și executarea contractelor de parteneriat public-privat;

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/Qt4m5JnGNem

 

 

  • implementarea de proceduri de lucru bine stabilite, informări scrise cu privire la stadiul dosarelor în curs de soluționare, modalități de contractare și colaborare la distanță (prin e-mail, fax, ftp, cloud storage, etc.)

 


Lasă un comentariu