Anulare contract vanzare-cumparare

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/9YFJdS5JMEr

Acţiune privind anularea unui contract de vânzare cumpărare

Codul Civil  art. 1303

Potrivit art. 1303 Cod civil, prin preţ serios se înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea preţului depinde de existenţa unei proporţii între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a bunului vândut.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1597 din 14 februarie 2006

La 14 decembrie 2000 reclamanta C.A. a solicitat să se constate, în contradictoriu cu fratele său, pârâtul B.I., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 219 din 2 iulie 1998, încheiat între mama petenţilor, B.E.şi pârâtul B.I. având drept obiect o casă, curte şi garaj, bun imobil înstrăinat de vânzătoare cu preţul de 8.000.000 lei.

În motivarea acţiunii se arată că preţul este fictiv, iar cauza este ilicită, constând în scopul înlăturării reclamantei de la succesiunea mamei sale.

Prin sentinţa civilă nr. 16764/2001 a fost admisă acţiunea, în temeiul art. 948 Cod civil şi cu motivele invocate prin acţiune, iar prin decizia civilă nr. 1306/2002, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de intervenienta B.A., soţia cumpărătorului B.I.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2003 a modificat în parte hotărârile în sensul respingerii acţiunii deoarece îmbunătăţirile aduse de soţii B.I. şi B.A. au sporit valoarea imobilului, ceea ce fac verosimil şi serios preţul achitat. S-a mai reţinut că, după decesul vânzătoarei, bunul nu a fost inclus în masa succesorală şi că, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000, bunul a fost atribuit intervenientei B.A., ca efect al partajului judiciar intervenit între ea şi soţul său, B.I.

Contra deciziei pronunţate în recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare, esenţiala nelegalitate şi vădita netemeinicie cerută de art. 330, pct. 2 Cod procedură civilă, constând în: existenţa unui preţ neserios, mai mic de 64 de ori faţă de cel real; preţul este fictiv, iar contractul de vânzare-cumpărare are o cauză falsă, care s-a şi realizat, îndepărtarea reclamantei de la succesiunea mamei.

Prin decizia civilă nr. 6421 din 17 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în anulare declarat, a casat decizia menţionată şi a respins recursul declarat de intervenientă, cu motivarea că prin acest contract a fost înlăturată de la succesiune sora pârâtului, aşa cum a declarat pârâtul declaraţie coroborată cu celelalte probe din care rezultă fictivitatea preţului consemnat şi cauza ilicită a contractului.

Sesizată de către intervenientă cu soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva deciziei pronunţate cu ocazia soluţionării recursului în anulare, prin decizia civilă nr. 4354 din 24 mai 2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis calea extraordinară de atac formulată, a anulat decizia nr. 6431/2004 cu motivarea că instanţa a soluţionat recursul în anulare fără citarea legală a contestatoarei recurente.

Recursul în anulare este nefondat.

Proprietara tabulară a imobilului înscris în CF 5343 Timişoara, a fost B. E., mama reclamantei şi a pârâtului, care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2819 din 8 iulie 1996, l-a vândut fiului său, B.I., cu preţul înscris în contract de 8.000.000 lei, dată la care pârâtul era căsătorit cu intervenienta.

La 25 februarie 1998 vânzătoarea B.E. a decedat, succesori fiind, în calitate de fii: Bauer Ionel şi Constantin Aurora. Din certificatul de moştenitor, a rezultat că masa succesorală era compusă dintr-un număr de 20 părţi sociale la o societate comercială, nedeclarându-se bunuri imobile.

Ulterior decesului vânzătoarei, părţile din proces nu au formulat vreo acţiune privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Prima acţiune  a fost formulată de B.I. abia în timpul derulării procesului de partaj judiciar intervenit între el şi fosta sa soţie, B.A., acţiune la care B.I. a renunţat.

Prin sentinţa civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000, pronunţată de Judecătoria Timişoara, s-a reţinut calitatea de bun comun a imobilului în litigiu, imobil ce a fost atribuit reclamantei, care şi-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

Din conţinutul acestei hotărâri judecătoreşti, intrată în puterea lucrului judecat, a rezultat că foştii soţi au extins locuinţa în regim P+1 şi construire de anexe, sporindu-se astfel valoarea imobilului.

Preţul trebuie să fie, de regulă, proporţional cu valoarea lucrului vândut, părţile fiind însă libere să determine valoarea bunului şi deci preţul lui, care poate fi astfel superior ori inferior valorii reale a bunului.

Prin noţiunea de preţ serios, în sensul art. 1303 Cod civil, urmează a se înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea preţului depinde de existenţa unei proporţii între cuantumul preţului fixat de părţile contractante şi valoarea reală a bunului vândut.

Din întregul probatoriu administrat în cauză a rezultat că preţul a fost achitat, că este un preţ rezonabil, dat fiind raporturile dintre părţi, mamă-fiu, a faptului că foştii soţi, prin îmbunătăţirile aduse, îmbunătăţiri substanţiale, au sporit valoarea bunului.

Nu poate fi susţinută intenţia de fraudare a drepturilor succesorale ale reclamantei câtă vreme nu s-au făcut dovezi în acest sens. Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că aceasta, la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale, 1998, a cunoscut despre faptul înstrăinării imobilului, consimţind la eliberarea certificatului de moştenitor menţionat, certificat care nu a fost contestat în justiţie.

Aşa cum s-a arătat, acţiunile în justiţie au intervenit doar în momentul în care relaţiile de căsătorie dintre Bauer Ionel şi Bauer Ana s-au deteriorat.

Recunoaşterea pârâtului, în sensul că vânzarea a fost fictivă, este lipsită de relevanţă câtă vreme mărturisirea a avut drept unic scop, înlăturarea bunului din masa de împărţit.

Pentru considerentele arătate, instanţa, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 330 pct. 2 Cod procedură civilă, va respinge recursul în anulare, declarat ca nefondat.