Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare
https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/UfJZj2sqVkp
Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare Ca orice contract, pentru a produce efecte juridice şi contractul de vânzare-cumpărare trebuie să întrunească condiţii generale de validitate, un consimţământ valabil al părţilor care obligă, părţile să aibă capacitatea de a contracta, să existe un obiect determinat, licit şi posibil, cauza contractuală să fie licită şi morală să corespundă cerinţelor de formă etc.
2.1. Capacitatea părţilor de a încheia contractul.Calitatea de părţi în contractul de vânzare-cumpărare o are:
a) Vânzătorul, care poate fi orice persoană fizică sau juridică, căreia după tipul contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile articolelor 20-22 Cod civil le este admisă această calitate.
b) Cumpărătorul, care de asemenea poate fi orice persoană fizică sau juridică, căreia după tipul contractului de vânzare- cumpărare în condiţiile articolelor 20 – 22 Cod civil le este admisă această calitate. Totodată, cunoaştem cazuri în care calitatea de cumpărător poate fi limitată pornind de la anumite calităţi ale cumpărătorului. Astfel, spre exemplu, calitatea de cumpărător nu o poate avea persoana fizică străină sau apatridul şi persoana juridică neautohtonă în cazul în care obiect al vânzării cumpărării apare un sector de teren agricol. De asemenea se exclude calitatea de cumpărător a persoanei care organizează şi petrece licitaţia în ce priveşte bunurile vândute la această licitaţie etc. Nu poate avea calitatea de cumpărător tutorele şi curatorul, soţul şi rudele acestora de până la gradul al patrulea inclusiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă. Nu poate avea calitatea de cumpărător mandatarul dacă încheie vânzarea-cumpărarea diri numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazurilor când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează
împotriva lui.
2.2. Consimţământul părţilor. Realizarea consimţământului constituie una din condiţiile de validitate, care la contractul de vânzare-cumpărare uneori poate servi drept moment de constatare a încheierii contractului. Pornind de la aceasta, este deosebit de necesar de a determina corect momentul realizării consimţământului în contractul de vânzare-cumpărare. După regula generală, consimţământul în contractul de vânzare-cumpărare este realizat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului fac parte condiţiile referitor la: bunul vândut, preţul bunului, termenul şi modul de transmitere a bunului, termenul şi modul de transmitere a preţului şi termenul de garantare a viciilor bunului vândut etc. Respectiv, din momentul când a fost realizat acordul de voinţă cu privire la aceste momente considerăm, că consimţământul în contractul de vânzare-cumpărare a fost realizat, iar în ce priveşte cazul când acesta apare ca un contract consensual, atunci acest fapt consemnează şi momentul încheierii contractului.
2.3. Obiectul contractului. Pornind de la regula generală prin care determinăm obiectul contractului, şi anume obiect al contractului constituie totul ceia cu privire la ce părţile dobândesc drepturi şi obligaţii, urmează a enunţa şi categoriile obiectului la contractul de vânzare-cumpărare:
a) Obiectul intrinsec îl formează:
1) Transmisiunea bunului vândut, care presupune actul de transmitere de facto a posesiei asupra bunului vândut de la vânzător către cumpărător şi primire a bunului de către cumpărător. După prevederile articolului 760 Cod civil, bunul se consideră transmis din momentul predării efective a bunului fie către cumpărător, fie către persoana indicată de acesta sau din momentul punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Este foarte important de a determina corect momentul când se consideră executată obligaţia de a transmite bunul. Astfel, regula principală după care se determină momentul transmisiunii bunului de la vânzător către cumpărător este că vânzătorul a efectuat transmiterea bunului către cumpărător atunci când a efectuat predarea de facto a bunurilor acestuia sau persoanei indicate de acesta. Totodată, însă, părţile la încheierea contractului pot stabili şi altă modalitate a momentului considerării transmiterii bunului. Astfel, după cum prevede articolul 760 Cod civil, moment al transmisiunii bunului poate fi şi momentul când vânzătorul a asigurat accesul cumpărătorului la bun pentru a fi recepţionat.
2) Transmisiunea preţului. Transmisiunea preţului apare drept obligaţie corelativă celei de transmitere a bunului, însă nu poate fi nici într-un caz drept condiţie reciprocă de executare. Astfel, cum¬părătorul nu poate îndreptăţi întârzierea achitării preţului cu întârzierea predării bunului[1]. La încheierea contractului părţile pot stabili de asemenea şi condiţii referitor la modul de transmitere a preţului. Este vorba despre transmiterea preţului bunului cumpărat direct vânzătorului sau transmiterea prin intermediul unor terţe persoane, inclusiv şi prin utilizarea serviciilor instituţiilor financiare, în acest sens, executarea obligaţiei cumpărătorului de a transmite preţul se consideră avută loc la momentul când vânzătorul sau terţa persoană care reprezintă interesele vânzătorului a intrat sau are posibilitatea de a intra în posesia banilor.
3) Transmiterea dreptului de proprietate. Din definiţia dată în articolul 753 Cod civil, reiese că odată cu transmisiunea bunului, vânzătorul asigură transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia. Pornind de la definiţia contractului de vânzare-cumpărare, putem deduce, că odată ce vânzătorul este obligat pe lângă transmiterea efectivă a bunului să transmită şi dreptul de proprietate asupra acestuia, atunci momentul transmiterii bunului poate să nu coincidă cu momentul transmiterii dreptului de proprietate. Acest fapt poate fi argumentat şi prin prevederile articolului 214 Cod civil şi prevederilor Legii cadastrului bunurilor imobile, prin care se stabileşte că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare este dobândit din momentul înregistrării în cadastrul bunurilor imobile. în acest sens, este necesar de a ţine cont de faptul, că la transmiterea dreptului de proprietate pot fi constatate următoarele situaţii la care se aplică anumite reguli, cum ar fi:
a) dreptul de proprietate este transmis cumpărătorului în momentul transmiterii bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
b) dreptul de proprietate este transmis anterior momentului transmiterii bunului;
c) dreptul de proprietate este transmis ulterior momentului transmiterii bunului.
Prima regulă se aplică în cazul în care nici contractul de vânzare-cumpărare, nici legea civilă nu stabileşte momentul transmisiunii dreptului de proprietate în raport cu momentul transmiterii bunului. In aşa caz, odată ce vânzătorul a transmis posesia sau a acordat accesul cumpărătorului la intrarea în posesie asupra bunului, se va considera că a avut loc transmisiunea dreptului de proprietate. Cea de-a doua şi a treia regulă sunt aplicate în situaţia în care fie legea civilă, fie contractul[2]prevede că dreptul de proprietate asupra bunului vândut se transmite anterior sau ulterior momentului de transmitere a posesiei asupra bunului. Astfel, momentul dobândirii dreptului de proprietate poate fi considerat momentul încheierii contractului, care efectiv este anterior momentului dobândirii posesiei asupra bunului, momentul achitării preţului, care de asemenea poate fi anterior transmiterii bunului, momentul înregistrării contractului, care poate fi ulterior transmiterii bunului etc. Acest fapt are o importanţă esenţială în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale. Astfel, dacă dreptul de proprietate asupra bunului este apărut ulterior momentului de transmitere a bunului sau concomitent cu aceasta, la o eventuală neexecutare a obligaţiei vânzătorului de a transmite posesia asupra bunului, cumpărătorul va putea cere executarea silită a obligaţiei de a transmite bunul, pe când în cazul în care dreptul de proprietate a fost dobândit anterior momentului de întrare în posesia bunului, la o eventuală neexecutare a obligaţiei vânzătorului de a transmite posesia asupra bunului cumpărătorul va putea cere revendicarea bunului avut în proprietate.
4) Garantarea în caz de evicţiune. Situaţia în care cumpărătorul este pus în pericolul de a pierde total sau parţial dreptul asupra bunului cumpărat prin intervenţia unei persoane dreptul cărea a apărut anterior momentului încheierii contractului se consideră caz de evicţiune. Articolul 766 Cod civil stabileşte că în caz de evicţiune cumpărătorul este obligat să cheme (să atragă) în calitate de copârât vânzătorul. în cazul în care cumpărătorul nu atrage vânzătorul în calitate de copârât, ultimul este scutit de răspundere faţă de vânzător dacă dovedeşte că atragerea sa în proces ar fi prevenit evicţiunea.
5) Garantarea lipsei viciilor şi garantarea calităţii bunului vândut. Conform prevederilor articolelor 763 şi 764 Cod civil, vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunul fără vicii mate¬riale şi juridice. în ce priveşte viciile bunului vândut, este necesar de a face deosebire între viciile bunului şi defectele acestuia. Este vorba despre faptul, că uneori la încheierea contractului defectele materiale ale bunului nu se consideră de către părţi drept vicii ale acestuia. Astfel, în cazul vânzării-cumpărării unui autoturism, defecţiunea sistemului de frânare poate nu fi considerat de către părţi drept viciu al bunului, dat fiind faptul, că în momentul încheierii contractului cumpărătorul cunoştea despre aceasta, iar mai mult decât atât îl satisfăcea această stare, deoarece defectul respectiv a influenţat esenţial la micşorarea preţului.