Scutire impozit pe salariu

Scutire impozit pe salariu

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/K5XCXrwCHG6

Scutire impozit pe salariu

Potrivit prevederilor acestui act normativ, angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum şi angajaţii persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexa nr. 1 din ordin, respectiv analist, programator,proiectant de sistem informatic, etc;

– postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;

– au diplomă acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau deţin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, având înscrisă una dintre specializările cuprinse în anexa nr. 2 din ordin, şi prestează efectiv una dintre activităţile prezentate în anexa nr. 1;

– angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 dolari SUA (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.


Lasă un comentariu