In cazul in care, la nivelul societatii, nu este obligatorie incheierea unui contract colectiv de munca, prevederile legate de deplasarea salariatului, inclusiv cele legate de stabilirea diurnei, vor fi evidentiate intr-un act aditional la contractul individual de munca. Sub aspect fiscal, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru determinarea
profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare. Astfel, sunt considerate cheltuieli efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile si cheltuielile de transport si de cazare in tara si in strainatate efectuate pentru salariati si administratori, precum si pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme.
Categoria persoanelor fizice asimilate salariatilor include si: directorii care isi desfasoara activitatea in baza contractului de mandat; persoanele fizice rezidente si/sau nerezidente detasate, potrivit legii, in situatia in care contribuabilul suporta drepturile legale cuvenite acestora. Pe de alta parte, in acest fel, diurna poate fi asimilata venitului salarial si poate fi supusa impozitarii si platii contributiilor sociale aferente, conform cu prevederile art. 55 alin. 2 lit. i din Codul Fiscal, unde se precizeaza ca se impoziteaza indemnizatia si orice alte sume de aceeasi natura, primite de salariati pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru partea care depaseste limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin Hotarâre a Guvernului pentru personalul din institutiile publice.