Procedura reorganizării judiciare în cazul Solventul, potrivit Legii 64/1995, a fost deschisă ca urmare a hotărârii din 18 iunie 1998 a Tribunalului Timiş, devenită irevocabilă în 2009. În 7 februarie 2002 a fost aprobat planul de reorganizare a combinatului, cu plata eşalonată a creanţelor pe o perioadă de trei ani, fiind numit ca administrator judiciar societatea Ferm Consult Timişoara, iar dosarul Solventul – pentru a fi înlăturate suspiciunile cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei – a fost strămutat de instanţa supremă la Tribunalul Alba, în 22 februarie 2002.
Judecătorul sindic al Tribunalului Alba desemnat în dosarul Solventul a decis, în 15 martie 2003, că planul de reorganizare nu mai poate fi realizat în mod efectiv şi s-a dispus intrarea societăţii în procedura falimentului.
În 3 mai 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) Bucureşti a formulat o cerere de suspendare a procedurii falimentului în temeiul Hotărârii Guvernului 620/2004, Executivul instituind la combinatul Solventul Timişoara, pe o perioadă de trei ani, o procedură de supraveghere financiară, timp în care să se deruleze un program de restructurare şi redresare financiară.
Împotriva acestei cereri de suspendare, trei creditori – a căror creanţă totală reprezenta 10% din masa credală – au făcut contestaţie, însă judecătorul sindic a dispus suspendarea procedurii falimentului, în condiţiile HG 620/2004.
Cei trei creditori au făcut recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de suspendare formulată de AVAS Bucureşti, motivând că decizia instanţei inferioare este nelegală şi contrară ordinii de drept. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia a determinat continuarea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar Ferm Consult SRL procedând la inventarierea, evaluarea şi vânzarea bunurilor debitoarei (respectiv combinatul Solventul).
Cererea firmei Concept LTD din Bucureşti de a-i fi vândute, de către AVAS Bucureşti, 81,66% din acţiunile deţinute de stat la Solventul a fost respinsă de judecătorul sindic al Tribunalului Alba.
În 13 iunie 2005, în adunarea generală a creditorilor, s-a hotărât vânzarea întregului activ al debitoarei combinatului Solventul SA Timişoara „ca un ansamblu funcţional”, cheltuielile de vânzare urmând a fi suportate din fondul Tribunalului Alba, potrivit Legii 64/1995.