Comunicat ANRP in martie 2014
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis în lunile ianuarie şi februarie 5.600 de titluri de plată pentru dosare de despăgubire aprobate înainte de apariţia Legii nr. 165/2013. Cuantumul celor 5.600 de titluri de plată se ridică la 79 milioane lei.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi-a propus ca, până la sfârşitul lunii iunie, să emită toate titlurile de plată aferente celor 15.000 de dosare de opţiune neachitate în perioada 2007-2011, precum şi toate titlurile de plată aferente dosarelor aprobate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din iunie 2013 până în prezent.
Potrivit noii legi a restituirilor, plata despăgubirilor în dosarele aprobate înainte de apariţia Legii nr. 165/2013, dar şi a despăgubirilor pentru dosare în care instanţele au fixat cuantumul măsurilor reparatorii, se face în termen de cinci ani, în tranşe egale, începând cu 2014, de către Ministerul Finanţelor Publice.
Guvernul a decis: cine asteapta banii in 2014 nu va primi nimic!
In primul rand pentru ca statul este obligat sa plateasca cu prioritate hotararile judecatoresti. In prezent, statul nu este in stare sa plateasca la zi nici macar despagubirile datorate beneficiarilor care au castigat in instanta. Lista de asteptare a celor care au o hotarare judecatoreasca in contra statului a ajuns la 1600 si creste.
Ce a facut Guvernul pentru a remedia problema? A injumatatit bugetul ANRP pentru 2014 fata de cel din 2013! Astfel, bugetul ANRP aprobat pentru 2014 este de 263,4 milioane de lei, fata de 466,9 milioane de lei in 2013.
In acest fel, este evident ca statul nu va plati niciun leu beneficiarilor care stau si asteapta ca statul sa isi faca corect datoria fata de ei.
Durata obtinerii despagubirilor, conform OUG 10 din 2013
Va aducem la cunostinta faptul ca, in conformitate cu dispozitiile OUG 10/2013, platile aferente despagubirilor in baza legilor 290/2003 si 9/1998 au fost esalonate pe 10 ani, incepand cu 2014.
CE ESTE DE FACUT?
Acte necesare Legea 290/2003 in original:
– hotararea Comisiei judetene (semnaturile si stampila sa fie cu albastru sau orice alta culoare in afara de negru) – Poate fi folosita si o copie legalizata redactata de catre notarul public (exclus: copie color si copie conforma cu originalul emisa de catre Prefectura)
– procura autentificata la notar (daca beneficiarul nu poate veni personal sau daca sunt mai multi beneficiari, va rog sa ne contactati pentru a va pune la dispozitie modelul de procura necesar). Conform noii legislatii notariale, veti primi un duplicat, originalul ramanand in arhiva notarului.
– extras de cont bancar al beneficiarului/mandatarului care va incasa banii, din care sa rezulte codul IBAN (acolo se vor vira banii)
2. Acte necesare Legea 290/2003 in copie: – CI beneficiari+mandatar
– comunicarea care a insotit hotararea
– cererea de plata cu confirmare de primire (sau bon de depunere la ANRP)
– partaj pe cote (daca sunt mai multi beneficiari si daca fiecare beneficiar doreste sa primeasca banii in contul sau personal)
– adresa de la ANRP care sa confirme ca dosarul este complet (daca exista)
– copie dosar de despagubire (doar daca ne solicita instanta)
– in ipoteza ca unul dintre beneficiarii trecuti pe hotarare este decedat: certificat de deces si certificat de mostenitor.
Acte necesare Legea 290/2003: Important!
Intrucat folosim o procedura judiciara speciala este necesar sa fiti extrem de rigurosi in pregatirea dosarului cu care veti veni la noi.
Va asiguram ca toate aceste acte sunt pe deplin necesare!
In vederea obtinerii despagubirilor care vi se cuvin de la ANRP in baza Legii nr. 9/1998 Bulgaria-Cadrilater, sunt necesare urmatoarele documente:
1. In original:
– Ordinul/Decizia de validare de la ANRP (semnaturile si stampila sa fie cu albastru sau orice alta culoare in afara de negru)
– procura autentificata la notar (daca benenficiarul nu poate veni personal sau daca sunt mai multi beneficiari, va rog sa ma contacati prin email pentru a va pune la dispozitie modelul de procura care trebuie folosit).
– extras de cont bancar al beneficiarului/mandatarului care va incasa banii, din care sa rezulte codul IBAN, semnat si stampilat de banca (acolo se vor vira banii). Nu intereseaza soldul contului sau istoricul tranzactiilor anterioare.
2. Copie:
– hotararea Comisiei judetene
– CI/BI beneficiari si mandatar
– partaj pe cote (daca sunt mai multi beneficiari si daca fiecare beneficiar doreste sa primeasca banii in contul sau personal)
– cererea de plata cu confirmare de primire (sau bon de depunere la ANRP)
– in ipoteza ca unul dintre beneficiarii trecuti pe hotarare este decedat: certificat deces si certificat de mostenitor.
Puteti sa ne scrieti pe datele de mai jos sa aflati stadiul dosarului dvs.
Buna seara ,am o hotarare emisa in baza legii 9/1998 validata ,suntem 7 mostenitori cu cote diferite de mostenire,inca nu s-a emis titlul de plata.
Ce acte trebuie pentru efectuarea platii ,in urma emiterii titlurilor,avand in vedere ca suma nu se imparte in cote egale?
Ce model de procura trebuie? Contul poate fii deschis la orice banca?
Buna seara. In ipoteza in care nu avem original de pe decizie sau originalele sunt cu negru, ce se poate face? este bun un duplicat eliberat de la prefectura de pe decizie?
Buna ziua. M-am straduit sa obtin un model de cerere de optiune pentru detinatorii de titlu de despagubire si apare EROARE. Am rugamintea sa imi trimiteti pe adresa de e-mail un atasament printabil de asemenea cerere tip.
Va multumesc cu anticipatie.
George Demetriade
0722-673-005
dati-mi si mie modelul de procura care trb facut suntem mai multi mostenitori si un nr de tlf al dumneavoastra.0765272211 stefan.muntumesc