Băncile nu au renunţat la comisioanele abuzive din contractele de credit, ci doar le transformă, avertizează avocaţii. Pe listă găsim comisionul de risc schimbat într-unul de administrare şi contracte de credit a căror durată se micşorează fără ca românii să fie consultaţi.
Peste 97% dintre procesele intentate băncilor care percep comisioane abuzive sunt câştigate de clienţi. Şi totuşi, instituţiile financiare găsesc alte metode ca să nu renunţe la ele. Primul este comisionul de administrare.
Un alt abuz: băncile pot modifica perioada de rambursare a creditului fără să-i anunţe pe clienţi, chiar dacă ratele au fost plătite la timp.
„Politica băncii consideră că împrumutatul se află într-o situație grea și există posibilitatea ca pe viitor acesta să nu mai poată plăti ratele”, spune avocatul Ioana Sturza.
Puţini români dau însă judecată băncile. Şi mai puţini sunt cei care doresc să devină membri ai unor asociaţii ale celor nemulţumiţi de relaţia cu creditorul. Cotizaţia pe care trebuie să o plătească este una dintre cauze. Puţini văd beneficiile de care s-ar bucura dacă n-ar mai fi singuri în lupta cu băncile.
„Sunt foarte reticenți, există procese pe rol, ce se întâmplă cu procesul meu, ar putea să fie respins”, explică avocatul Marius Coltuc.
Pentru un proces colectiv cheltuielile sunt mai mici. Pe cont propriu pot ajunge şi la 6.000 de lei, bani care pot fi pierduţi, dacă procesul nu e câştigat.
Multe persoane fac reclamaţii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
„Avem 10 dosare pe care le-am înaintat instanței privind clauzele abuzive”, spune Marius Dunca, preşedintele ANPC.
„Dacă instanța constată existența unei clauze abuzive obligă profesionistul să elimine din contractul ascesta clauza abuzivă”, adaugă Marius Dunca.
La finalul lunii octombrie 2013, peste 11.000 de dosare erau depuse în primă instanţă la tribunalele din Capitală, spun avocaţii. Una din băncile date în judecată de clienţi a fost obligată de instanţă să plătească două milioane de euro reclamanţilor.
Buna ziua , sunt client pers juridica brd si am avut o linie de credit de 200 000 lei pe care brd a transformat-o in credit pe 3 ani , am facut evaluarile anual evaluari pe care anual le-am platit din cont dar anul acesta am refuzat evaluarea si am primit prin fan curier factura de la evaluator de 1010 lei , m- a ars la maxim in cazul meu cand, mai am de dat 48 000 lei , este normal sa platesc aceasta suma fara acordul meu ?
stamate valentin din Tulcea 0745142098