PROBLEME DIFICILE DE DREPT PENAL IN CONCEPTIA NOULUI COD PENAL 2014 SI A CODULUI DE PROCEDURA PENALA 2014

 

 

Una dintre noutăţile aduse de noul Cod de procedură penală este arestul la domiciliu. Acesta se numără printre măsurile preventive prevăzute în Titlul V al actului normativ, alături de reţinere, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestarea preventivă.

În vechiul Cod de procedură penală, măsurile preventive erau reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă.

Măsurile preventive sunt aplicate în cazul în care există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea că o persoană a săvârşit o infracţiune şi atunci când sunt necesare pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului/inculpatului de la urmărirea penală/judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.

Mai departe vă prezentăm câteva informaţii succinte despre arestul la domiciliu.

ARESTUL LA DOMICILIU – OBLIGAŢII, DURATĂ, PERMISIUNI

Potrivit prevederilor noului Cod de Procedură penală, arestul la domiciliu constă în obligaţia inculpatului de a nu-şi părăsi locuinţa fără a avea permisiunea organului judiciar care a dispus măsura (sau în faţa căruia se află cauza).

Măsura este luată pe o perioadă determinată, iar inculpatul este obligat să se supună restricţiilor stabilite de organul judiciar.

Obligaţiile unui inculpat pe durata arestului la domiciliu sunt:

• să se prezinte – ori de câte ori este chemat – în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
• să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii familiei acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii/experţii şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar.

Pe durata arestului, se poate dispune ca un inculpat să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.

În cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor, se poate dispune arestarea preventivă.

Totuşi, există şi cazuri în care un inculpat îşi poate părăsi locuinţa. Pentru asemenea permisiuni, un inculpat trebuie să facă o cerere scrisă motivată.

Astfel, inculpatul poate solicita părăsirea locuinţei pentru a se prezenta la locul de muncă, la cursuri de învăţământ/pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, dar şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru a realiza unele drepturi/interese legitime.

Un inculpat îşi poate părăsi locuinţa fără permisiune numai în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, pe durata de timp strict necesară. Acest lucru se face cu informarea imediată a instituţiei, organului sau autorităţii desemnate să-l supravegheze şi a organului judiciar.

Respectarea măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor inculpatului sunt verificate periodic. În acest sens, organul de poliţie poate să intre în locuinţa inculpatului fără a avea învoirea acestuia sau a persoanelor cu care locuieşte.

Noul Cod de procedură penală mai prevede că, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate dura cel mult 30 de zile. Prelungirea acestei perioade se face numai în caz de necesitate, iar fiecare prelungire poate fi pentru cel mult 30 de zile.

Durata maximă pe care o poate avea măsura arestului la domiciliu este de 180 de zile.