Intrebari la care inca nu s-a gasit raspuns 1. Care este temeiul juridic in baza caruia, in mod deliberat, desi existau texte de lege, respectiv art. 14 din Legea 190/1999, art. 8 din Legea 289/2004 si art. 9 indice 3 lit. g din Ordonanta 21/1992, plus recomandari ale BNR, bancile au stabilit in contractele de credit in mod incorect formula de calcul a dobanzii variabile, anterior intrarii in vigoare a OUG 50/2010?
2. Cine suporta prejudiciile aduse clientilor prin majorarea nelegala a dobanzii in perioada 2000-2010?
3. Cine suporta prejudiciile aduse clientilor prin lipsa mentionarii DAE (element obligatoriu potrivit Directivei 87/102 transpusa si in legislatia interna) in anumite contracte de credit?
4. In baza carui temei juridic banca a majorat marja din anumite contracte de credit, dupa intrarea in vigoare a Ordonantei 50/2010 in conditiile in care clientii au refuzat actele aditionale propuse de banca?
Jurisprudenta europeana este de partea consumatorilor
De altfel, in ultimii ani am asistat la o implicare tot mai activa a consumatorilor romani de produse bancare, in respectarea drepturilor prevazute de lege sau de contractele incheiate cu bancile.
Nemultumiti de imposibilitatea de negociere a contractului la momentul semnarii si de introducerea in cadrul acestuia a unor clauze care erau diferite de oferta initiala si care sunt contrare legislatiei nationale, europene si chiar bunei credinte, consumatorii au apelat la specialisti in drept bancar si la asociatii de profil, pentru eliminarea acestora din contract si pentru repararea integrala a prejudiciului suferit.
Sa nu uitam ca pana la intrarea in vigoare a OUG 50/2010, in iunie 2010, in majoritatea cazurilor contractul se prezenta consumatorului la data stabilita pentru semnare, in fata ofiterului de credit.
In plus, atat practicile nationale cat si cele internationale sunt favorabile consumatorului. Practica europeana are un pronuntat caracter de protectie a consumatorului si stabileste cu titlu obligatoriu pentru instantele nationale, contrar sustinerilor in instanta ale bancilor parate din Romania, posibilitatea judecatorului national de a analiza obiectul contractului de credit, chiar daca acesta a fost redactat in mod clar si inteligibil.
Cu titlu de exemplu mentionam practica CJUE:
– Cauza C – 484/08, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid consfinteste dreptul statelor de a aplica o protectie mai mare consumatorilor decat minimul stabilit de directiva, si permite instantelor nationale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil.