In cazul tortionarului Visinescu vesti bune de la Noul Cod Penal

AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU
AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Alexandru Visinescu s-a prezentat astazi la Parchetul General, unde procurorii i-au adus la cunostinta de schimbarea infractiunii pentru care este cercetat penal.

La iesire din sediul Parchetului, Visinescu nu a dorit sa declare nimic jurnalistilor, insa avocatul acestuia a precizat ca fostul comandant de penitenciar si-a mentinut declaratia data in fata procurorilor, in sensul ca nu a savarsit niciun abuz cu privire la regimul de viata al detinutilor.

Totodata, procurorii au audiat miercuri, in calitate de martor, un fost angajat al Administratiei Penitenciarelor.

„Din probatoriul administrat pana la acest moment al urmaririi penale, a rezultat faptul ca in perioada 1956—1963, in care au fost inchise varfurile detinutilor politici din Romania comunista, penitenciarul a fost condus de capitanul, apoi maiorul Visinescu Alexandru, care a aplicat un regim de detentie dur, cunoscut pentru izolarea completa in care erau tinuti cei incarcerati si pentru neasigurarea conditiilor medicale necesare detinutilor bolnavi. Principalele categorii de detinuti aflate in penitenciar, asa cum reiese chiar dintr-o nota a inculpatului adresata Consiliului Securitatii Statului din anul 1967, erau: fosti conducatori in guvernele burghezo-mosieresti si in conducerile PNT si PNL; fosti conducatori ai diverselor organizatii subversive; foste cadre de conducere dupa 23 August 1944; foste cadre MAI dupa 23 August 1944; fosti conducatori ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate”, sustin procurorii.

„Conditiile de viata din Penitenciarul Ramnicu Sarat, asa cum au fost descrise de fostii detinuti si reies din documente, au creat premisele aparitiei unor afectiuni deosebit de grave, rezultate in cateva cazuri cu decesul detinutilor, proband natura abuziva si tratamentul neglijent aplicat de comandantul inchisorii, Visinescu Alexandru, in perioada 1956 — 1963. Regimul impus nu asigura sub nicio forma conditiile minime de supravietuire pe termen lung, avand in vedere ca de cele mai multe ori sentintele se intindeau pe o perioada care depasea 10 ani. Decesul detinutilor politici survenea, astfel, in urma unui proces lent, dar eficace, prin care acestia erau torturati fizic si psihic”, mai arata Parchetul General.

Prin urmare, in opinia procurorilor, actele savarsite de Alexandru Visinescu in perioada in care a detinut functia de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 439 lit. j) din noul Cod penal, infractiuni contra umanitatii — persecutarea unui grup sau a unei colectivitati determinate prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios, sexual ori in functie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile in dreptul international.

Lasă un comentariu