Lectia 3 Avocatul contribuabilului:Cine are competenţa de a soluţiona contestaţiile la impunere?

Reglementarea conţinută în art. 209 din Codul de procedură fiscală a fost recent modificată prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 8/2014 – publicată în Monitorul Oficial nr. 151/2014.
FOLLOW AVOCAT COLTUC
FOLLOW AVOCAT COLTUC

În această materie, dispoziţiile sunt în vigoare din 28 februarie 2014.

Articolul 209 din Codul de procedură fiscală stabileşte organul competent să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva:
– deciziilor de impunere;
– a actelor administrativ-fiscale asimilate deciziilor de impunere;
– deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală;
– a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi
– împotriva deciziei de reverificare.
Prin modificările aduse de O.U.G. nr. 8/2014, iată care sunt organele competente şi noile praguri în bani avute în vedere:
a) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale (fostele direcţii generale) ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane de lei – faţă de limita anterioară de 3 milioane lei –, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale de inspecţie/control;
b) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane de lei – faţă de limita anterioară de 3 milioane lei –, precum şi pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepţia celor emise de organele centrale de inspecţie/control;

c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane de lei sau mai mare – faţă de cuantumul anterior de 3 milioane lei sau mai mare –, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecţie/control, indiferent de cuantum.

COMPETENŢA SPECIALĂ

Potrivit art. 36 din Codul de procedură fiscală, la care se face trimitere mai sus, în situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale. Aceste dispoziţii se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită.
Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor datorate de contribuabilii nerezidenţi, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit Ordinului MFP nr. 2157/2006 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, competenţa se stabileşte astfel:
a) contribuabilii nerezidenţi care au, potrivit titlului VI “Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal, obligaţia desemnării unui reprezentant fiscal se administrează de organul fiscal competent pentru administrarea reprezentantului fiscal;
b) contribuabilii nerezidenţi care au, potrivit titlului VI “Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal, un sediu fix în România se administrează de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul fix;
c) contribuabilii nerezidenţi, stabiliţi în spaţiul comunitar, care au, potrivit legilor speciale, dreptul de a se înregistra direct în România se administrează de serviciul de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;
d) contribuabilii nerezidenţi care au, potrivit art. 18 din Codul de procedură fiscală, obligaţia desemnării unui împuternicit se administrează de organul fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
Prin acelaşi Ordin nr. 2157/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobată şi Procedura de administrare a contribuabililor nerezidenţi stabiliţi în Comunitate, care se înregistrează direct.

Lasă un comentariu