Anul 2010 a adus o explozie a numărului de procese intentate băncilor de către clienţii presoane fizice. Mersul greoi al sistemului juridic din România a făcut ca abia în a doua jumătate a anului 2011 să apară cea mai mare parte a sentinţelor definitive.
Procesele colective îndreptate împotriva băncilor mari din sistem precum Volksbank şi BCR s-au derulat mai greu până în prezent, pronunţarea sentinţei fiind amânată în mai multe rânduri.
Ceva mai repede s-au mişcat procesele individuale, unde clienţii care au dat în judecată băncile pentru clauzele abuzive din contractele de credit au obţinut de foarte multe ori câştig de cauză.
Cele mai multe procese au fost îndreptate împotriva Volksbank, unde instanţele de judecată au constatat, de altfel, cele mai multe nereguli şi au dat cele mai multe sentinţe favorabile clienţilor. Dar şi celelalte bănci au fost bătute în tribunal.
Volksbank
Banca austraică Volksbank a fost dată în judecată pentru clauzele abuzive din contractele de credit încă din anul 2008, cu mult înainte ca OUG 50 – adaptarea deciziei CE 48 – să intre în atenţia autorităţilor române.
Volksbank a fost obligată în mai multe rânduri, prin sentinţe definitive şi irevocabile, să restituie clienţilor banii din comisioanele considerate abuzive şi să modifice clauzele contractuale.
Din informaţiile culese cu ajutorul clienţilor nemulţumiţi ai Volksbank şi prin verificarea Judecătoriilor şi Tribunalelor din ţară am identificat peste 100 de procese cu sentinţe definitive şi irevocabile împotriva Volksbank şi în favoarea clienţilor.
Beneficiarii creditelor au reclamat existenţa clauzelor abuzive în contractele de credit. Comisia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin oficiile judeţene a chemat în instanţă banca în multe cazuri în urma sesizărilor făcute de clienţi. Judecătorii au dispus eliminarea clauzelor contractuale abuzive privind perceperea comisoanelor de risc, au amendat Volksbank, de regulă cu 1.000 de lei şi au pus banca să plăteacă cheltuielile de judecată.
Mult mai bine au ieşit clienţii care au dat în judecată Volksbank pe cont propriu. Instanţele au dispus eliminarea comsioanelor ilegale, dar şi restituirea de către Volksbank a banilor pe care i-a perceput cu titlul de comision de-a lungul timpului. Şi sumele nu sunt deloc mici.
La Slatina, în dosarul 1822/207/2011, în octombrie 2011, Tribunalul Olt a hotărât să menţină decizia Judecătotiei Caracal în care Volksbank România era obligată să elimine comisionul de risc din contractul de credit şi să resituie titularilor o sumă de 12.658 de franci elveţieni, bani percepuţi în contul acestui comison între martie 2008 şi noiembrie 2010.
Instanţa a decis că este nefondată cererea clienţilor ca dobânda să rămână fixă la 3,99% pe an. Procesul a durat de la iniţiere la soluţia finală şapte luni. În alte cinci dosare identificate la Caracal, Volksbank este obligată să resituie între 3.000 şi 6.700 de franci elveţieni pentru comisionul de risc. La Judecătoria Slatina, Volksbank a pierdut în 44 de dosare şi a fost obligată să restituie contravaloarea comisoanelor de risc, hotărârii menţinute de Tribunalul Olt. Pe 23 februarie, anul curent, Tribunalul a respins recursul Volksbank în trei cazuri. Alte şase sentinţe la care Volksbank a făcut recurs trebuiau pronunţate în 8 martie, şi încă trei la sfârşitul lunii.
În unele cazuri în acţiuni intentate împotriva Volksbank de către Protecţia Consumatorului, instanţa a permis persoanelor prejudiciate de bancă ca acestea să ceară restituirea banilor percepuţi în comisionul de risc, fără a mai fi nevoie de un nou proces.
Tot la Slatina, în dosarul 4791/311/2011, clienţii care au chemat în judecată Volksbank au obţinut eliminarea clauzelor abuzive prin care banca putea să schimbe dobânda, iar instanţa a dispus ca dobânda să fie fixă de 3,99% pe an, una dintre cele mai mici din ţară. Pe 1 martie, Tribunalul a respins recursul băncii şi a obligat-o şi la plata unor cheltuieli de judecată de 500 de lei. Titluarii contractului se mai află într-un proces cu Volksbank, şi au primit o sentinţă favorabilă pe 8 martie.
În dosarul 155/207/2011 de la Caracal s-a lăsat cu o pagubă de 3.046 de franci pentru Volksbank din restituirea comisionului de risc, în 3224/207/2011 cu 4980 CHF, în 2779/207/2011 cu 6659 CHF, în 1822/207/2011 cu 12658 CHF, în 2850/207/2011 cu 4710 CHF.
În total, din sentinţele pronunţate identificate de noi, acolo unde s-au specificat sumele, Volksbank ar fi trebuit să resituie aproximativ 100.000 de franci elveţieni, 135.000 de lei şi 22.500 euro.
Afară de cele 44 de dosare cu sentinţe definitive şi irevocabile din Olt, am identificat peste 120 în restul ţării, din care peste 30 numai în Argeş.
În articolul publicat luni puteţi citi mai multe despre procesele împotriva Volksbank, în special despre cele în care instanţa a arătat că dobânzile variabile, aşa cum erau ele reglementate de către clauzele contractuale, sunt abuzive. Aşa că aceastea au fost eliminate şi clienţii au rămas cu dobânzi fixe de 3,99% – 4,25% pe an la creditele în franci.
Raportul anual pe 2010, ultimul disponibil, arată că Volksbank era împlicată în 925 de litigii (nu se specifică natura lor), avea înregistrate 588 de plângeri şi existau 1.929 de plângeri potenţiale ale clienţilor pentru care banca constituise provizioane de 8,24 milioane de lei.
Banca Comercială Română
În luna ianuarie, Tribunalul Vrancea a confirmat decizia Judecătoriei Focşani şi a hotărât definitiv şi irevocabil ca dobânda clientului T.T. să fie Euribor + o marjă de 1,5 pp, instanţa declarând clauza privind dobânda de referinţă care se afişează la sediile BCR ca fiind nulă.
Acesta nu este însă primul caz în care această clauză este declarată nulă în instanţă în mod definitiv şi irevocabil. În cinci dosare din Argeş, acţiunile formulate de Protecţia Consumatorilor împotriva BCR, ca urmare a plângerilor depuse de clienţii băncii, au adus eliminarea clauzei respective, după ce clienţii implicaţi au intervenit în nume propriu. În câteva cazuri, ANPC şi clienţii au câştigat la recurs, după ce prima instanţă hotărâse în favoarea BCR.
Buna ziua,
Am o intrebare la d-stra.Am luat un credit in CHF in anul2007 de la Banc Post,16000 CHF.pe persoana fizica.Sunt in imposibilitate de plata…rata este de 292CHF.Am avut doua ,,restructurari,,am avut perioade cand am fost in somaj,am platit un comision de 50 CHF.Am intarzieri mai mari de 30 de zile.Am vreo sansa sa ma primiti in grupul celor care dau banca in judecata ?
Astept raspunsul d-stra.
Multumesc.
Cu stima,
Citea Georgeta Aurelia