La data de 01.09.2014 C.A.Coltuc va lansa rubrica online „Ghidul consumatorului abuzat de banca”.Zilnic vom posta informatii despre :
– negocierea contractelor cu banca
– actiuni in instanta pe clauze abuzive
– apararea in executarea silita
Astazi vom vorbi despre: Cum negociez un contract cu banca?
Clauzele „cu scrisu’ mic” pot fi, uneori, adevărate pietre de moară de gâtul clienţilor unei bănci.Eu zic că vina cea mai mare o au clienţii care nu ştiu să îşi negocieze contractele ab initio cum zic juriştii, adică de la început.
În primul rând trebuie citit contractul acasa si nu la sediul bancii. Poţi hotărî dacă, în condiţiile respective, îţi convine să mai închei contractul sau nu, pornind de la aceste constatări, deşi nu poţi schimba structura contractului, poţi negocia anumite clauze în cadrul contractului. Trebuie reţinut un aspect foarte important: când ia banii, omul nici nu se uită ce semnează; se trezeşte abia când trebuie să plătească.
Ce poti intr-adevar negocia
Poţi negocia perioada pentru care angajezi creditul, poţi să negociezi şi anumite aspecte legate de dobândă. Chiar dacă nu vor reduce dobânda la cât vrem noi, se poate obţine, totuşi, prin negociere, un nivel mai scăzut. După aceea, sunt anumite clauze care se referă la rambursarea anticipată. Acest comision variază între 1% şi 5%. Vă daţi seamna că nu este acelaşi lucru dacă dai 1% sau 5% şi atunci începi o discuţie. Şi, dacă nu ajunge la o înţelegere cu banca respectivă se poate adresa unei alte bănci.
În general, băncile au devenit mai conştiente şi şi-au dat seamna că un client trebuie analizat sub toate aspectele. Aparent, poţi să crezi că este un client foarte bun, solvabil, dar realitatea să nu concorde cu aparenţa.
Dacă băncile nu permit negocierea tuturor clauzelor contractuale, atunci acest aspect ar putea fi văzut, în sine, ca o “clauză abuzivă”.
Calificarea ca abuziv al comportamenutlui băncilor este determinată de caracterul nenegociat al contractelor de credit împreună cu lipsa de informaţii, limbajul prolix sau, şi mai grav, dezinformarea consumatorilor.
Astfel, nu orice fel de comisioane sunt abuzive, ci acelea care nu sunt menţionate în contract sau sunt menţionate, însă într-un mod înşelător. Mai exact, cele care nu prevăd partea din credit sau unitatea de timp la care se raportează, precum şi cele care nu au o contraprestaţie reală din partea băncii.
A SE VEDEA SI
1. În multe cazuri (inclusiv cele care sunt acum pe rolul instanțelor), ofertele de creditare din perioada 2005-2008 conțineau aceasta precizare : daca destinatarul ofertei ar intenționa să negocieze contractele pre-formulate, atunci trebuie să știe că va putea fi obligat la plata unui comision. În mod aparent, o astfel de precizare își gaseste o justificare în faptul că banca pregatește aceste contracte pre-formulate ca produse financiare care sunt puse pe piață numai dupa o prealabilă avizare a acestor produse de către BNR.
Odată obținută această avizare, „produsele financiare” sunt introduse în sistemul informatic al băncii, fiind imposibil de modificat în concret, fără o modificare a întregului sistem informatic al băncii. Aparent, avem de-a face cu un cost suplimentar, pe care banca trebuie să îl obțină de la cineva, mai precis, de la cel care are proasta idee de a cere negocierea contractului. Bun, dar oare mai putem vorbi în mod serios, în aceste condiții, de proba negocierii, sarcină care revine, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, profesionistului care intenționează să răstoarne prezumția lipsei negocierii în contractele pre-formulate (adeziune)?
De remarcat aici că, în susținerea soluției din decizia citată, comentariul dnei Țăndăreanu conține și referințe la o decizie a ICCJ, irevocabilă, defavorabilă băncii (decizia din noiembrie 2012, dosar nr. 10464/799/2010). Și această speță are o soluție foarte interesantă (pe lângă multe altele) : „art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului ne-negociat al clauzelor în cazul contractelor preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului or al unor clauze ale acestuia”.
Așadar, prezumția de lipsă a negocierii nu poate fi răsturnată cu interogatoriul, martorii, expertiza etc., aceste probe fiind inadmisibile în litigiile care se poartă asupra caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractele pre-formulate ale profesioniștilor cu consumatorii lor. Prezumția de lipsă a negocierii nu poate fi răsturnată nici cu contra-prezumții sau cu speculații la limita logicii după care, dacă un consumator a putut alege între trei oferte, înseamna că a existat negociere.
În decizia Curții de Apel Craiova se arată că „modalitatea în care banca și-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii nu poate transforma contractul de credit într-un contract aleatoriu pentru consumator”. Într-adevăr, contractul de credit bancar este un contract comutativ, în care părțile își cunosc sau își pot cunoaște cu precizie drepturile și obligațiile, de la data semnării sale și până la finalul său. Contractul de credit bancar de retail nu este un instrument financiar derivat din care partea tare sa câștige, iar partea slabă să piardă (mai mult sau mai puțin), în funcție de „evenimente semnificative ale pieței financiare” sau de „conjuncturi”. Și în orice caz, contractul nu poate fi aleatoriu pentru o parte (client) și comutativ pentru alta (bancă).
De asemenea, decizia citată mai statuează că „motivele care să îndreptățească banca să ajusteze rata dobânzii nu pot fi arătate ulterior, nici în scris, nici verbal” (ele trebuie arătate în contract, în mod clar și ușor intelegibil, n.n., Gh. P.).
2. În decizia citată s-a considerat, în argumentarea soluției de respingere a excepției de prescripție a acțiunii (N.B.: unele bănci consideră în apărările lor ca sancțiunea pentru clauzele abuzive este nulitatea relativă, prescriptibilă în 3 ani, și nu nulitatea absolută, imprescriptibilă), că aceste clauze, odată ce li s-a constatat caracterul abuziv, sunt lovite de nulitate absolută, din moment ce normele care le reglementează sunt de ordine publică.
Dar, în plus, decizia citată statuează că, dacă se constată nulitatea absolută a unor clauze dintr-un contract concret, atunci soluția se impune erga omnes, tuturor contractelor pre-formulate conținând acele clauze abuzive – tip. Textul art. 13, coroborat cu art. 6 din Legea 193/2000, în forma sa inițială, duce la această concluzie.
Argumentul este sustenabil, întrucât art. 6 din Legea nr. 193/2000 dispune că, dacă o clauză este constatată ca fiind abuzivă, atunci acea clauză este lipsită de efecte față de consumator. Nu este vorba de consumatorul concret (reclamantul din acțiunea directă în instanță, consumatorul vizat de ANPC în emiterea procesului–verbal de constatare a caracterului abuziv al clauzelor din contractul punctual al consumatorului, intervenientul în procesul contravențional declanșat prin plângerea profesionistului etc.). Este vorba de consumatorul generic, de toți consumatorii, de oricare dintre consumatori. Este normal să fie așa, întrucât suntem în prezența unor contracte pre-formulate, cu clauze-tip, introduse în circuitul juridic de profesionist, cu „adresa” la orice consumator care s-ar putea afla în relații contractuale cu profesionistul.
Conceptul inițial însuși al acestei legi și al acestei reguli, concept provenit din Directiva 93/13, duce la această concluzie: odată ce o instanță s-a pronunțat în sensul că o clauză este abuzivă, toate clauzele–tip din contractele pre-formulate ale unui profesionist, clauze identice cu cea constatata ca fiind abuziva, sunt lipsite de efecte fata de consumator. Mai precis, față de toți consumatorii aflați în aceeași situație cu reclamantul câștigător.