O romanca ar urma sa fie despagubita cu 25.000 de euro, pentru o lucrare dentara facuta incorect, dupa ce nu i-a fost remis un raport privind posibila neglijenta medicala fara a se adresa instantei, iar apoi medicul a fost achitat, a hotarat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Petenta, S.B., nascuta in 1952, cu domiciliul in Bucuresti, a primit un tratament stomatologic, in 2001, constand intr-o lucrare cu punti si coroane, efectuata de un medic stomatolog particular.
Ulterior, ea s-a plans dentistului ca lucrarea, o proteza mobila, nu a fost bine facuta, ca ii sangereaza gingiile, are dureri si nu poate manca, insa medicul i-a spus ca nu este nimic in neregula cu lucrarea, ci doar trebuie fixata permanent.
In iulie 2002, femeia s-a adresat Ministerului Sanatatii cerand sa fie consultata de un expert care sa determine daca lucrarea este functionala, in ce masura i-a afectat dintii si daca o poate purta in continuare. Plangerea a fost directionata catre Colegiul Medicilor Bucuresti.
CEDO a constatat in acest caz ca a fost incalcat articolul 8 din Conventia europeana a drepturilor omului, referitor la respectarea vietii private si de familie, si a dispus ca reclamanta sa primeasca daune in valoare de 25.000 de euro si sa ii fie platite cheltuielile de judecata in valoare de 850 de euro.