Guvernul protejeaza mai bine drepturile din muzica.Durata de protectie a drepturilor patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti va fi extinsa de la 50 ani la 70 ani printr-un proiect de lege elaborat de Guvern si care va fi trimis Parlamentului, considerandu-se ca actualul termen ii lipseste pe acestia de venituri tocmai la finalul vietii.
Modificarea va fi operata in regim de urgenta, in baza unei directive a Comisiei Europene, care nu a fost transpusa in legislatia nationala pana la 1 noiembrie 2013, asa cum era necesar, oficialii de la Bruxelles declansand impotriva Romaniei procedura in constatarea neindeplinirii obligatiilor de stat membru.
“In momentul de fata, Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe prevede ca drepturile artistilor interpreti sau executanti privind interpretarea sau executia sunt protejate pe o durata de 50 de ani. In realitate, s-a constatat ca artistii interpreti sau executanti debuteaza, in general, devreme si, adeseori, actualul termen de 50 de ani nu le protejeaza executarile sau interpretarile pe intreaga durata a vietii, lipsindu-i pe acestia de veniturile necesare tocmai in perioada de sfarsit a vietii. Tinand cont de existenta acestei situatii injuste si pagubitoare pentru o multitudine de artisti interpreti sau executanti, la nivelul Uniunii Europene s-a elaborat Directiva nr. 2011/77/UE prin care s-a extins durata de protectie a drepturilor acestora, astfel incat artistii interpreti sau executanti sa poata beneficia cel putin pe toata durata vietii de veniturile provenind din drepturile de autor asupra interpretarilor si executiilor proprii”, se arata in documentul obtinut de MEDIAFAX