Cetatenii care – la momentul inmatricularii masinii – au platit taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ar putea sa ceara toti banii inapoi. Masura este inclusa de MMAP in Proiectul de ordonanta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a fost pus joi in dezbatere publica.
„Contribuabilii care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresata organului fiscal competent”, scrie in propunerea de act normativ.
Mai exact, taxa auto va fi restituita integral acestor persoane pe parcursul unei perioade de cinci ani calendaristici, prin plati anuale a cate 20% din suma datorata. De asemenea,statul va achita si dobanda pentru perioada cuprinsa intre perceperea nejustificata a taxei si rambursarea acesteia.
„Sumele (…), precum si dobanzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre perceperea nejustificata a taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si rambursarea acesteia, se pot restitui (…) pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora”, este explicat in proiectul de ordonanta.
Important! Cererile de restituire vor fi solutionate in maximum 90 de zile de la inregistrare, iar solicitantii vor fi informati asupra acestui aspect in cel mult zece zile de la emiterea deciziei de catre autoritati.
Daca decizia organului fiscal va fi defavorabila sau daca acesta nu va respecta termenul de solutionare, contribuabilul va putea sa depuna contestatie. Practic, pentru a face acest lucru, solicitantii vor avea la dispozitie 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, dupa caz, de la expirarea termenului de comunicare a actului.
Daca persoana in cauza nu va fi multumita nici de decizia referitoare la contestatie – care se va da in 30 de zile de la inregistrare si se va comunica de indata –, aceasta va avea posibilitatea de a face plangere la tribunal. „(…) Impotriva deciziei privind contestatia, precum si in cazul nesolutionarii acesteia in termenul de 30 de zile, contestatorul poate face plangere la tribunalul in a carui circumscriptie isi are domiciliul sau sediul, in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei sau, dupa caz, de la implinirea termenului de 30 de zile. Hotararea pronuntata de tribunal este definitiva”, este punctat in documentul MMAP.
Atentie! Procedura exacta prin care statul va stabili cum se vor plati taxa auto si dobanda aferenta va fi inclusa ulterior intr-un ordin comun al ministrului mediului si ministrului finantelor.