Normele de aplicare ale Legii insolvenței persoanelor fizice au fost deja publicate, acestea incluzând precizări importante în legătură cu drepturile dar și datoriile datornicului, precum și în legătură cu pașii de urmat în cadrul procedurii.
Actul normativ stabilește procedura administrativă de rambursare a datoriilor, pe baza unui plan. Iată elementele cheie ale proiectului.
● pentru a intra în insolvență, debitorul trebuie să anunțe mai întâi creditorul, iar mai apoi să depună o cerere în acest sens.
● cel care va administra procedura de insolvență pentru persoana fizică va anunța toate băncile unde debitorul are deschise conturi. Instituțiile vor limita dreptul titularului asupra sumelor găsite în conturi, asupra tranzacțiilor efectuate etc.
● până când este emisă decizia de deschidere a procedurii de insolvență, sau, dimpotrivă, până când cererea este respinsă, orice executare silită se suspendă.
● în aceeași fază, respectiv până la deschiderea procedurii de insolvență, creditorii pot înainta datornicului propuneri privind măsuri ce ar trebui să îmbunătățească situația financiară a acestuia. Acestea trebuie însă acceptate de debitor.
● măsurile se pot referi la restricţionarea accesului la conturile bancare şi la instrumentele de plată ataşate acestora, restricţionarea accesului debitorului la platformele de internet banking. De asemenea, pot viza interdicția de vânzare a imobilelor aflate în proprietatea debitorului.
● o altă prevedere a proiectului de act normativ se referă la datoriile în valută. Acestea vor fi înghețate la cursul din data deschiderii procedurii de insolvență, așa încât debitorul să fie protejat de riscul valutar.
● planul de rambursare a datoriilor va fi întocmit în raport cu posibilităţile şi circumstanţele în care se află debitorul şi cu mijloacele financiare disponibile.
● un punct al acestui plan ar putea viza închirierea locuinței debitorului, pentru a genera o sursă suplimentară de bani. Normele se află în dezbatere publică pe site-ul www.anpc.ro, până pe data de 17 septembrie.