“Un contract de imprumut este oneros de obicei, in sensul ca fiecare dintre parti urmareste un avantaj in schimbul obligatiilor asumate. Dar in raporturile dintre societate si asociat prevederile pot fi diferite. Daca imprumutul e dat cu dobanda, partile vor stabili sumele platite in plus la rambursarea imprumutului si penalizarile in cazul intarzierii la plata. Aceste sume trebuie mentionate in scris in contract, altfel nu vor fi valabile. Ambele tipuri de dobanda, ”remuneratorie” , respectiv, ”penalizatoare”, sunt reglementate prin Ordonanta 13 din 2011 (Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar – n.r.)”
Care sunt dobanzile si cum se calculeaza acestea?
In cazul in care dobanzile aplicate nu sunt specificate in contractul de imprumut, banii vor fi inapoiati cu dobanzile stabilite de lege, iar cadrul legal care reglementeaza este tot OG nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar.
Potrivit dispozitiilor in vigoare, dobanda remuneratorie este dobanda datorata de debitorul obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei obligatiei, in timp ce dobanda penalizatoare reprezinta dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta (despagubiri pentru intarziere la executarea obligatiilor).
Important! Daca in contractul de imprumut sunt parti din afara Romaniei si se aplica legea din Romania, cu plata in valuta, dobanda legala e de 6% pe an.
Exista o suma maxima pentru acordarea imprumutului?
Potrivit legislatiei aplicabile in prezent in tara noastra, nu este prevazuta o suma limita care ar putea fi acordata cu titlu de imprumut de catre o persoana societatii in care detine participatii.
Valoarea imprumutului acordat difera in functie de mai multi factori, cum ar fi:
- nevoile si perspectivele economice ale societatii;
- domeniul de activitate;
- necesitatea conformarii cu anumite prevederi specifice pentru functionarea sa sau pentru dezvoltarea anumitor proiecte etc.
Specialistul contactat de redactia noastra a subliniat faptul ca sunt frecvente situatiile in care o societate, chiar la scurt timp de la inmatricularea sa la Registrul Comertului, primeste lichiditati de la asociatul sau sub forma de imprumuturi, de cele mai multe ori necesare pentru inceperea desfasurarii activitatilor sale.
Cand si in ce conditii isi recupereaza asociatul banii imprumutati?
Ca regula generala, suma imprumutata va trebui rambursata imprumutatorului la scadenta, astfel cum a fost agreata intre parti. Daca imprumutul intre parti este cu titlu oneros, imprumutatul va inapoia si dobanda aferenta.
Asociatul isi poate recupera rapid imprumutul daca a incheiat cu societatea un contract in forma autentica sau un document cu data certa semnat de ambele parti. Intr-o astfel de situatie, asociatul poate executa silit societatea daca sumele nu au fost rambursate la termen.