Pachetul de legi privind achizițiile publice va ajunge în Parlament în jurul datei de 15 octombrie 2015 pentru ca legislația să poată fi implementată de la 1 ianuarie 2016

‘Am discutat deja cu colegii parlamentari despre ceea ce dorim să facem în zona legislativă. Transpunerea directivei europene pe achiziții publice în legislația românească este doar un pilon din strategia națională. Strategia se întinde undeva pe următorii doi ani. În strategie, am identificat ca problematică importantă standardizarea documentației. Avem două constrângeri. Să transpunem directivele, să transpunem norma europeană, dar și să ne adaptăm realităților românești’, a precizat Roxana Mînzatu.

IPP organizează luni și marți un workshop internațional cu tema „O nouă viziune în achiziții publice, un sistem de eficientizare a resurselor publice și noi coordonate de lucru cu mediul privat”.

‘În ceea ce privește transpunerea directivelor europene în legislația națională privind achizițiile publice, putem spune că doar noile legi nu vor face primăvară în ceea ce înseamnă achiziția publică eficientă și corectă în România. Sunt așteptări foarte mari de la noua legislație și pe bună dreptate. Avem circa 500 de pagini de propuneri venite din consultări pe legea achizițiilor publice clasice. Le-am discutat pe toate într-un grup de lucru special și am transmis deja MFP proiectul de lege consolidat pe achizițiile publice clasice și pe legea privind remediile. Așteptăm validarea finală de la MFP pentru a veni cu forma consolidată pe zona de informare publică’, spune Roxana Mînzatu.

În cursul acestei săptămâni, conform calendarului ANAP, se va ieși în consultare publică și cu legea pe concesiuni și cu legea pe utilități.

‘Cu toate patru propuneri de legi ne propunem să mergem către Parlament în jurul datei de 15 octombrie. Desigur, întotdeauna, termenele sunt împotriva noastră, mai ales când vorbim de o implementare de directive în timp ce facem și reorganizare instituțională’, spune Roxana Mînzatu.

Lasă un comentariu