POSIBILE! PROBLEME IDENTIFICATE
1. Cine va administra pe teritoriul României creditele în franci elvețieni transferate în Grecia, din moment ce Bancpost România va dispărea ca entitate juridică după integrarea acesteia în cadrul Băncii Transilvania?
Creditele în franci elvețieni sunt problematice și pot afecta reputația unei instituții bancare. Potrivt unor surse din piață, se pare că nicio bancă din România nu dorește să își asume rolul de administrator de credit pentru Eurobank Ergasias. Inclusiv Banca Transilvania care, după cum am arătat anterior, nu ar fi ajuns la un acord și pentru cumpărarea creditelor în franci elvețieni de la Bancpost.
Dacă până la momentul integrării Bancpost în BT împrumutații vor achita ratele la ghișeele Bancpost România,ei bine, după momentul intregării, nimeni nu știe ce se va întâmpla, mai ales că noul creditor este Eurobank Ergasias S.A. din Grecia.
Sigur, pe bună dreptate, dumneavoastră vă veți întreba: „Eu cum îmi plătesc rata?” / „Dacă vreau să reclam banca, unde depun reclamația?”. Nu avem un răspuns la aceste întrebări legitime. De aceea, fiecare client cu credit în CHF de la Bancpost ar trebui să facă demersuri către ANPC, BNR și Bancpost, în sensul de a solicita explicații și îndrumare pe acest subiect.
Este de așteptat ca Bancpost să fie integrată în Banca Transilvania undeva în vara anului 2018.
2. Procesele aflate pe rol
Din moment ce noul creditor este Eurobank Ergasias S.A. din Grecia, acesta ar trebui introdus în procesele aflate pe rol. Asta pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii pronunțate de către instanța de judecată și față de Eurobank Ergasias (noul creditor), iar nu doar față de Bancpost/ERB New Europe Funding II BV (vechiul creditor).
O astfel de procedură ar putea presupune costuri suplimentare pentru împrumutat. Nu sunt rar întâlnite cazurile în care instanța de judecată ar dispune traducerea dosarului și citațiilor în limba greacă, astfel încât Eurobank Ergasias să fie reprezentată în proces și să își poată asigura apărarea.
SFAT: Cei care ați primit aceste notificări și aveți un proces pe rol, musai luați legătura cu avocatul dumneavoastră.
Buna seara,
Sunt intr-un litigiu putin mai complicat cu cei de la Bancpost. Am facut o cerere de dare in plata a unui imobil personal detinut de parintii mei, ei fiind garanti ipotecari si fidejusori intr-un credit acordat pe SRL in care mama mea era unic asociat si administrator.
Banca a contestat darea in plata motivand faptul ca nu am avea calitatea de consumatori, dar in prima instanta noi am primit castig de cauza si nu li s-a aprobat contestatia. Ei au primit termen de apel, termen de care s-a si facut uz saptamana trecuta si au introdus cererea de apel.
In cursul acestui an am fost instiintati ca acest credit contractat pe persoana juridica (firma este in procedura de faliment) a fost cesioant catre EUROBANK.
Intrebarea mea este: Daca Bancpost a cerut apel in cadrul procedurii de dare in plata, dar acesta clar nu se mai judeca anul acesta, iar Bancpost dispare.. ce se intampla? Am inteles ca cei de la Eurobank for fi reprezentati de Piraeus Bank in Romania, dar tot din mediul online am inteles ca si Piraeus Bank se retrage din tara.
Ce se intampla cu creditul? Eu tin sa va precizez ca suntem in procedura de executare silita de peste 2 ani, ne judecam de peste 2 ani, dar acuma nu vad cu cine ne mai putem judeca.
Oare exista vreo sansa sa putem inlatura ipoteca din CF asupra imobilului? Ipoteca este pe numele Bancpost care va inceta sa existe din 30.12.2018.
P.S. Tin sa precizez ca parintii mei cand au semnat contractul aditional in care se obligau sa fie fidejusori nu au fost discutati termenii, nu stiau ce semneaza. Totodata, contractul este plin de clauze abuzive (Bancpost..deh), comision de acordare, comision de administrare si multe altele. Dar din pacate nu suntem protejati pentru ca se considera ca daca creditul a fost contractat de o persoana juridica trebuiau sa stie toate acesta..
Multumesc mult!
Radu
hava.radu@yahoo.com
0770 236 187