A crescut numărul firmelor radiate in 2018

A crescut numărul firmelor radiate

 

Numărul firmelor radiate a crescut, în primele patru luni din 2018, cu 4,91%, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 28.787, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 4.309 firme (cu 2,75% mai puţine faţă de primele patru luni din 2017) şi în judeţele Cluj – 1.223 (minus 9,94%), Iaşi – 1.171 (minus 1,18%) şi Timiş – 1.159 (plus 24,62%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa – 197 (cu 19,39% mai multe faţă de perioada similară din 2017), Covasna – 205 (minus 16.67%) şi Călăraşi – 239 (minus 19,26%).

Lasă un comentariu