Crescătorii de taurine i-au solicitat ministrului agriculturii, Ilie Sârbu, să intermedieze o întâlnire cu premierul Emil Boc şi cu ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea. Aproximativ 1.800 de crescători de bovine au pichetat
sediul guvernului şi al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).
Aceştia au cerut subvenţii suplimentare, verificarea laptelui provenit din import, plata în avans a 70% din subvenţia pe exploataţie aferentă anului 2010. „Sectorul de exploatare a vacilor este în pragul falimentului, laptele se vinde cu un preţ foarte scăzut, de 30-50 de bani pe litru. Suntem afectaţi şi de preţurile mari impuse de procesatori.
Vrem să discutăm toate aceste probleme şi cu primul-ministru, şi cu ministrul finanţelor”, a declarat Mircea Ciurea, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Crescătorii au mai cerut şi imple mentarea unui sistem de etichetare a produselor, astfel încât să conţină date despre pro venienţa materiei prime şi conţinutul procentual al componentelor.
Pietre, sticle şi vaci
În faţa guvernului, fermierii au aruncat cu pietre şi PET-uri de doi litri, dar, în scurt timp, au fost potoliţi de forţele de ordine. Cam aceeaşi situaţie a fost şi la Ministerul Agriculturii, unde mai mulţi protestatari au încercat să intre în curtea instituţiei cu o vacă. Mai mult, o parte dintre aceştia au forţat intrarea în minister, tentativă relativ eşuată. Unul dintre fermieri a reuşit să ajungă la uşa ministerului şi să-l înjure pe Sârbu chiar în timp ce acesta dădea declaraţiile prin care afirma că îi susţine pe crescătorii de bovine.
Se rezolvă, spune Pogea
După întâlnirea cu fermierii, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că problema compensării obligaţiilor fiscale pe care le au fermierii faţă de stat în raport cu subvenţiile pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le plătească va fi rezolvată. „Se va debloca a cest lucru. Am luat măsurile nu nu mai pentru agricultori, ci şi pen tru alţi furnizori”, a spus Pogea.
evz