În Cauza Societatea Comerciala „COMPRIMEX“ – S.A. împotriva României, cererea nr. 32.228/02, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), dupa ce a deliberat în camera de consiliu la data de 9 septembrie 2008, a pronuntat o hotarare prin care a condamnat statul roman la plata unor daune morale pentru durata excesiva a
procedurilor.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 32.228/02) îndreptata împotriva României, prin care o societate comerciala din România, Societatea Comerciala „COMPRIMEX“ – S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 21 ianuarie 2002, în temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta a fost reprezentata de domnul Francisc Andras, directorul sau executiv. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu.
3. La data de 23 mai 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis sa analizeze în acelasi timp fondul si temeinicia cererii (art. 29 paragraful 3).
ÎN FAPT
Circumstantele cauzei
4. Reclamanta este o societate comerciala pe actiuni, cu sediul în Brasov.
5. La data de 25 august 1994, reclamanta a declansat procedura împotriva Universitatii Transilvania din Brasov, în vederea obligarii acesteia la plata unei sume de bani ce ar fi rezultat dintr-un contract pe care acestea l-au încheiat si care avea ca obiect lucrari de reparatii ce trebuiau executate de reclamanta într-unul dintre caminele universitatii.
6. La data de 27 octombrie 1995, Tribunalul Judetean Brasov (Tribunalul judetean) a respins actiunea ca prematura, considerând ca acel contract nu luase înca sfârsit.
7. La data de 8 februarie 1996, Curtea de Apel Brasov (Curtea de Apel) a admis apelul reclamantei, a casat hotarârea anterioara si a retrimis cauza spre rejudecare la Tribunalul judetean. Aceasta a statuat ca instanta de fond pronuntase o hotarâre pe baza unei exceptii inaplicabile.
8. La rejudecare, din cele noua termene de judecata ce au avut loc în perioada 25 iunie 1996 si 4 februarie 1998, doua au fost amânate la cererea reclamantei. Printre acestea s-a numarat termenul din 25 iunie 1996, când a cerut o amânare pentru a îi permite Curtii Supreme de Justitie sa hotarasca asupra cererii sale de a stramuta cauza la o alta instanta, termenul fiind stabilit pentru 16 iulie 1996. Tribunalul judetean a amânat judecata pâna la data de 29 octombrie 1996.
Conform afirmatiilor reclamantei, la data de 16 iulie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins cererea.
9. La data de 11 februarie 1998, Tribunalul judetean a respins actiunea reclamantei ca neîntemeiata.
10. La data de 25 iunie 1998, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamanta.
11. La data de 18 martie 1999, Curtea Suprema de Justitie a admis printr-o decizie definitiva un recurs introdus de reclamanta, a casat hotarârea anterioara si a retrimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel. Instanta a constatat ca unul dintre judecatori luase parte si la procedura în care instanta de fond pronuntase sentinta din 27 octombrie 1995.
12. Cu ocazia rejudecarii, la data de 15 noiembrie 1999, reclamanta a informat Curtea de Apel ca a depus o cerere în fata Curtii Supreme de Justitie în vederea stramutarii cauzei la o alta instanta, termenul de judecata fiind stabilit pentru data de 17 februarie 2000. Curtea de Apel a hotarât sa suspende procedura si a trimis dosarul la arhiva. Judecata a fost reluata la data de 21 aprilie 2000.
Curtea Suprema de Justitie a respins cererea reclamantei.
13. La data de 3 mai 2000, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamanta împotriva sentintei din 11 februarie 1998, cu motivarea ca sustinerile reclamantei nu au fost dovedite.
14. La data de 22 iunie 2001, Curtea Suprema de Justitie, printr-o decizie definitiva, a respins ca nefondat recursul introdus de reclamanta.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încalcari a art. 6 paragraful 1 din conventie
15. Reclamanta s-a plâns de faptul ca durata procedurii a încalcat cerinta „termenului rezonabil“, prevazuta de art. 6 paragraful 1 din Conventie, care dispune astfel:
„Orice persoana are dreptul la judecarea (…) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (…) care va hotarî (…) asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…).“
16. Guvernul contesta aceste sustineri.
17. Perioada care trebuie luata în considerare a început la data de 25 august 1994 si s-a încheiat la data de 22 iunie 2001. Astfel, perioada a durat 6 ani, 9 luni si 28 de zile pentru 3 grade de jurisdictie. În aceasta perioada, cauza a fost analizata de 7 instante.
A. Asupra admisibilitatii
18. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este vadit neîntemeiat în sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
19. Curtea reitereaza ca rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluata prin prisma circumstantelor cauzei si având în vedere urmatoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamantei si a autoritatilor competente si miza reclamantei în cadrul litigiului (vezi, printre multe altele, Frydlender împotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, §43, CEDO 2000-VII).
20. Curtea a constatat în numeroase rânduri încalcari ale art. 6 paragraful 1 din Conventie în cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata (vezi Frydlender, mentionata mai sus).
Mai mult, Curtea a constatat deja ca, desi nu se afla în pozitia de a analiza calitatea juridica a jurisprudentei instantelor interne, deoarece retrimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusa de obicei ca urmare a unor erori comise de instantele inferioare, repetarea acestor dispozitii în acelasi set de proceduri dezvaluie o deficienta serioasa în sistemul judiciar. Mai mult, aceasta deficienta le este imputabila autoritatilor, nu reclamantilor (vezi Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41.431/98, §46, 25 noiembrie 2003, si Matica împotriva României, nr. 19.567/02, §24, 2 noiembrie 2006).
21. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse spre analiza, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o alta concluzie în cazul de fata. Tinând cont de jurisprudenta sa în materie, Curtea considera ca, în cauza de fata, durata procedurii a fost excesiva si nu a respectat cerinta „termenului rezonabil“.
Prin urmare, a avut loc încalcarea art. 6 paragraful 1.
II. Asupra altor pretinse încalcari ale Conventiei
22. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 paragraful 1, de faptul ca solutia procesului a fost injusta, ca instantele interne nu au evaluat corect faptele, au interpretat gresit dreptul intern, nu au fost independente si impartiale si nu au analizat cauza pe fond. De asemenea, aceasta a invocat art. 7, 14 si 17 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1.
23. Dupa ce a analizat cu atentie toate elementele ce i-au fost supuse spre analiza, Curtea considera ca, în masura în care este competenta sa statueze asupra chestiunilor cu care a fost sesizata, nu distinge nicio încalcare a drepturilor si libertatilor stabilite în Conventie sau în Protocoalele sale.
24. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie declarata inadmisibila ca fiind vadit neîntemeiata, conform art. 35 paragrafele 3 si 4 din Conventie.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
25. Conform art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.“
A. Prejudiciu
26. Reclamanta a solicitat suma de 1.210.910 dolari SUA (USD) pentru prejudiciul material. La data de 15 februarie 2008, a solicitat suma de 20.403.573 euro (EUR) cu acest titlu. De asemenea, a solicitat 1.000.000 USD pentru prejudiciul moral.
27. Guvernul a contestat aceste pretentii.
28. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate între încalcarea constatata si daunele materiale pretinse; prin urmare, respinge acest capat de cerere. Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamanta trebuie sa fi suferit un prejudiciu moral (vezi Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, §35, CEDO 2000-IV). Statuând în echitate, Curtea îi acorda suma de 1.200 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecata
29. Reclamanta a solicitat si suma de 10.000 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate în fata instantelor interne si în fata Curtii. Aceasta nu a prezentat documente justificative.
30. Guvernul a contestat cererea ca nedovedita.
31. Cartea reitereaza ca, potrivit art. 41 din Conventie, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decât în masura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil (vezi Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41.354/98, §34, 12 aprilie 2001). Mai mult, art. 60 paragraful 2 din Regulamentul Curtii prevede ca orice pretentii formulate în baza art. 41 din Conventie trebuie stabilite pe categorii si însotite de documente justificative, în caz contrar Curtea putând respinge cererea în tot sau în parte.
32. Curtea observa ca reclamanta nu a depus documente justificative pentru a îsi sustine cererea. Prin urmare, Curtea nu acorda nicio suma cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
33. Curtea considera potrivit ca rata dobânzii moratorii sa se bazeze pe rata dobânzii facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila în ceea ce priveste capatul de cerere referitor la durata excesiva a procedurilor si inadmisibila în rest;
2. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul pârât sa îi plateasca reclamantei, în cel mult 3 luni de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri, conform art. 44 paragraful 2 din Conventie, suma de 1.200 EUR (una mie doua sute euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, suma ce va fi convertita în moneda nationala a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai sus si pâna la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobânda simpla având o rata egala cu cea a facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila în aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila în rest.