In cazul in care planul de reorganizare a dezvoltatorului complexului My Dream Residence, firma Plus Development, nu va reusi sa repuna pe picioare compania, clientii care au precontractat locuinte in acest ansamblu ar trebui
sa se astepte la cel mai rau scenariu. Avocatii sustin ca, in cazul in care un dezvoltator intra in insolventa, clientii acestuia, cumparatorii care au achitat avans pentru locuinte, ar trebui sa solicite constituirea unei ipoteci (chiar daca de rang doi sau inferior) pentru avansul platit la semnarea antecontractului.
Trebuie remarcat insa ca foarte putini dintre dezvoltatori accepta o asemenea garantie . „Probabil ca din perspectiva practica, clientii ar trebui sa se grupeze pentru a incerca sa dobandeasca o pozitie cat mai avantajoasa in cadrul procedurii insolventei. Este limpede insa ca mijloacele care le stau la dispozitia creditorilor chirografari sunt foarte limitate”, sustine av. Theodora Andreea Geangos, de la Schoenherr si Asociatii SCA. Avocatul precizeaza ca, in ipoteza in care obligatiile dezvoltatorului din antecontract nu sunt dublate de o garantie reala, de exemplu o ipoteca, atunci cumparatorii vor fi incadrati in asa-numita categorie a creditorilor chirografari, care vor ajunge ultimii la rand sa fie satisfacuti din banii obtinuti in lichidare. Clientul are sanse sa ajunga proprietar doar daca sunt intrunite mai multe conditii: imobilul a fost edificat si se afla in posesia creditorului, acesta din urma a achitat pretul integral, iar respectivul imobil nu este determinant pentru reusita planului de reorganizare a dezvoltatorului insolvent.
financiarul