Ce variante are Guvernul pentru modificarea taxei auto.Varianta Casei de avocatura Coltuc ar fi eliminarea!

„Prima varianta este sa se introduca taxa auto la toate masinile second- hand vandute in Romania, inclusiv la cele deja inmatriculate pentru a nu mai exista niciun fel de discriminare intre masinile vandute in tara si cele aduse din afara”, au declarat pentru ProTV si incont.ro
surse apropiate discutiilor.
 
Potrivit acestora, in acest fel, discriminarea nu ar mai exista deloc si Romania nu ar putea fi acuzata ca impiedica libera circulatie a masinilor in spatiul Uniunii Europene.
„A doua varianta luata in calcul vizeaza introducerea unei taxe anuale de poluare si etse mai degraba o taxa pentru posesie si nu pentru prima inmatriculare. Masinile ar putea astfel sa fie taxate din functie de gradul de poluare din cartea masinii”, au mai spus sursele citate. 
 
Aceasta este, de fapt, o mai veche idee a ministrului Mediului, Laszlo Borbely, care in repetate randuri a adus in discutie o taxa de poluare anuala.
Ce se intampla?
 
Guvernul a decis ca, in aproximativ doua saptamani, sa modifice din nou taxa de prima inmatriculare, dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) a apreciat ca aceasta taxa incalca legislatia Uniunii Europene, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Modificarea taxei auto a fost decisa in sedinta de miercuri a Cabinetului, dupa ce ministrul Mediului a prezentat o nota in acest sens.
 
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, spune ca Executivul pregateste o solutie legislativa in concordanta cu decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
„Ministrul Mediului a prezentat Cabinetului o nota privind taxa de poluare auto. Pregatim o solutie legislativa in concordanta cu decizia CJUE, iar actul normativ va fi aprobat de Guvern in perioada imediat urmatoare”, a spus oficialul guvernamental.
Ce spune Borbely?
 
La randul sau, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat ca are in lucru mai multe variante de modificare a taxei auto si ca varianta finala va fi prezentata Guvernului in aproximativ doua saptamani.
 
El a precizat ca nu au existat probleme din partea Comisiei Europene legate de aceasta taxa si ca modificarea va fi efectuata astfel incat procedura de taxare sa fie clarificata pentru instante.
 
Ministrul a salutat totodata decizia de miercuri a Curtii Constitutionale, care a respins, cu majoritate de voturi, ca fiind neintemeiate criticile de neconstitutionalitate ale unor prevederi din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 50/2008 privind taxa de poluare.
 
In urma cu o luna, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.
 
Punctul de vedere al Curtii a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judeca un proces in care un roman a dat in judecata statul intrucat a considerat ca taxa de prima inmatriculare este ilegala. Magistratii sibieni au vrut sa afle de la CEJ daca taxa contravine sau nu legislatiei europene.
 
Curtea a precizat ca procesul judecat de Tribunalul Sibiu a fost intentat de un roman pe nume Tatu, care si-a cumparat, in iulie 2008, o masina second-hand din Germania, cu pretul de 6.600 de lei. Vehiculul avea o capacitate cilindrica de 2.155 de centimetri cubi si standard de poluare Euro 2, fiind fabricat in 1997, an in care a si fost inscris in Germania.
 
Pentru a-si putea inmatricula masina in Romania, barbatul a trebuit sa plateasca o taxa de poluare de 7.595 de lei.
 
Intrucat a considerat ca taxa este contrara normelor europene, barbatul a cautat sa-si recupereze banii. El si-a sustinut actiunea in instanta pe aceea ca taxa este aplicata numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu si celorlalte masini second-hand deja inregistrate in Romania si revandute.
 
Guvernul a decis atunci constituirea unei comisii care sa stabileasca daca opinia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene privind ilegalitatea taxei de prima inmatriculare impune modificarea legislatiei referitoare la taxa auto.
 
Procesul intentat la Sibiu pentru restituirea taxei de poluare a fost repus pe rolul Tribunalului Sibiu, joi urmand sa aiba loc prima infatisare.
 
Guvernul a decis, in luna aprilie 2008, introducerea taxei de poluare auto, calculata in functie de datele tehnice ale fiecarei masini in parte, pe baza capacitatii cilindrice si emisiilor de dioxid de carbon.
Ce se intampla in alte tari?

De exemplu, in Austria, taxa de prima inmatriculare nu exista, dar in schimb exista o formula de impozitare anuala a proprietatii autovehiculelor in functie de vechime.

Lasă un comentariu