Dosar nr. 3163/83/2007SENTINŢA CIVILĂ Nr. 118/D/09 Februarie 2009Drepturile omului. Eroare judiciară. Despăgubiri. Prin acţiunea civilă înregistrată la instanţă sub dosar cu nr.de mai sus,reclamantul D a chemat în judecată, în calitate de pârât, STATUL ROMÂNreprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la platasumei de 1.500.000 lei (RON), cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plataunei sume de bani, reprezentând venitul nerealizat pe perioada suspendării lui dinfuncţia de executor judecătoresc, cuprinsă între 5 octombrie 2004 şi 6 octombrie2006; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Marea fost trimis în judecată, fiind învinuit de comiterea infracţiunii de abuz în serviciucontra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art.248, raportat la art.248/1Cod penal. Urmare acestei trimiteri în judecată, prin Ordinul Ministrului justiţiei din 5octombrie 2004 a fost suspendat din funcţia de executor judecătoresc, în temeiulart.47 al.1 şi art.48 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti.
Prin sentinţa penală din data de 2 februarie 2006 pronunţată de JudecătoriaSebeş reclamantul a fost achitat în temeiul prevederilor art.11 alin, 2 lit.a) Codprocedură penală raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală – faptei lipsindu-i unuldintre elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul săvârşirii infracţiunii deabuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art.248 Codpen. raportat la art.248 ind.1 Cod pen.
Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului,care au fost declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş şi, respectiv.Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi Autoritatea pentru Valorificarea ActivelorStatului Bucureşti.
Anterior suspendării sale, îndeplinea funcţia de executor judecătoresc, fiindînscris la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şiavea competenţă de exercitare a profesiei în circumscripţia Judecătoriei Satu Mare.
Ulterior, prin sentinţa civilă pronunţată la data de 11 septembrie 2006 de cătreCurtea de Apel Oradea a fost admisă acţiunea reclamantului în anularea OrdinuluiMinistrului Justiţiei din data de 5 octombrie 2004 – de suspendare din funcţie – şi, pecale de consecinţă, a fost anulat, iar reclamantul a fost repus în drepturile avuteanterior emiterii acestui act administrativ.
În legătură directă de cauzalitate cu începerea urmăririi penale împotrivareclamantului în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi cu trimitereaîn judecată a fost suspendarea lui din funcţia de executor judecătoresc pe o perioadăde peste 2 ani, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei mai sus menţionat.
În urma achitării sale este evident că urmărirea, anchetarea şi trimiterea lui înjudecată au fost nelegale, abuzive, lipsite de temei şi i-au cauzat prejudicii,deopotrivă materiale şi morale.
1. Prejudiciile materiale, constau în:
a). Sumele de bani pe care reclamantul le-ar fi câştigat cu titlu de onorarii deexecutare, dacă nu ar fi fost suspendat abuziv, din data de 5 octombrie 2004 şi pânăla data de 11 septembrie 2006, din dreptul de a exercita profesia de executorjudecătoresc prin Ordinul Ministrului Justiţiei mai sus indicat şi care a fost anulatAceste sume de bani nu le poate preciza şi solicită determinarea lor printr-o expertizăcontabilă, pe baza câştigurilor pe care le-a realizat în anii anteriori suspendării, cuaplicarea evident a indicilor de inflaţie şi de creştere a preţurilor.
b). Cheltuielile cu avocaţi, constând în onorarii avocaţiale pe de o parte, iar, pede altă parte în cheltuieli de deplasare ale acestora la diferite instanţe, printre care:Judecătoria Sebeş, Tribunalul Alba, Curtea de Apel Alba lulia, Curtea de ApelOradea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, etc). Această sumă de ridică laaproximativ 20. 000 lei (RON). Repararea acestui prejudiciu se poate face exclusivprin obligarea Statului Român la plata acestei sume de bani.
2. Prejudiciul moral: este dincolo de orice îndoială că, ab initio, urmărireapenală a reclamantului, anchetarea şi trimiterea în judecată pentru comitereainfracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită deart.248 Cod pen. a avut ca scop discreditarea ca persoană publică în oraşul SatuMare.
Era evident că, învinuirea care i s-a adus nu a fost altceva decât un pretextpentru înlăturarea reclamantului din funcţia de executor judecătoresc, cu competenţăteritorială pe raza Judecătoriei Satu Mare.
În urma suspendării reclamantului din funcţie şi a trimiterii în judecată penalăconsecinţele au fost dintre cele mai neplăcute în plan personal. Astfel, imaginea şiprestigiul profesional al reclamantului au fost grav afectate, opinia publică avândreprezentarea că este un infractor periculos care s-a folosit de funcţia de executorjudecătoresc în mod abuziv, pentru a crea unor persoane prejudicii; fiind învinuit de oinfracţiune în legătură cu serviciul, adică în exercitarea acestuia, opinia publicăsătmăreană a fost,,contaminată” – evident intenţionat – cu ideea că reclamantul esteincompetent profesional, şperţar şi escroc; a fost pus în situaţia de a constata cudisperare crunta realitate de a nu avea din ce trăi. Fiind suspendat din funcţie şineavând dreptul de a desfăşura alte activităţi aducătoare de venituri – conformprevederilor legale cuprinse în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti -veniturile sale au fost practic sistate.
Astfel, nu numai că nu a putut să-şi asigure cele necesare traiului, dar şifamilia lui a avut de suferit. Mai ales fiul său care, minor fiind, avea şi are nevoie debani pentru a-l putea creşte, îngriji şi educa aşa cum trebuie. De aceea, a fost nevoitsă recurgă la fel de fel de împrumuturi, care unele i se dădeau, iar altele nu, laamânarea unor plăţi sau chiar la sistarea unor servicii contractate. Este cazulserviciilor de telefonie de la birou, ale celor de internet, televiziune, livrare de gazenaturale, curent electric, etc. Pentru a face faţă unor nevoi stringente şi minime a fostconstrâns să vândă unele dintre bunurile sale sau ale biroului.
Menţionează că în rândul colegilor săi, executori judecătoreşti, prestigiulreclamantului profesional a fost grav afectat, iar sentimentele de satisfacţie pentrunecazul prin care trecea au fost cât se poate de explicit exprimate şi erau fărăechivoc răutăcios-bucuroase. De altfel, unii chiar s-au exprimat în sensul că nu vamai pupa” această profesie. Cert este că niciunul nu a manifestat vreun sentimentde compasiune faţă de încercările de distrugere a reclamantului.
A fost supus la calvarul unui proces penal cu tot ce implică el: cheltuială debani, de timp, de nervi. Zeci şi zeci de drumuri făcute pe la instanţe, inclusiv la ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie, căreia i-a solicitat strămutarea judecării cauzei pe motivde bănuială legitimă.
Nu în ultimul rând, trimiterea în judecată i-a traumatizat familia. Mamareclamantului a fost întrebată la modul obsesiv ce a făcut de a fost suspendat dinfuncţie, iar fraţii lui la fel. Cel mai rău a fost pentru fiul său, care la fel era tachinat laşcoală de către colegii lui pe tema tăvălirii” tatălui său.
Culpa pârâtului, prin prepuşii săi, în cauzarea unei astfel de situaţii esteevidentă, în primul rând, actul de trimitere în judecată emis de procurorul Parchetuluide pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost profund abuziv (dovadă fiind achitareafermă). De fapt, acesta a fost elementul declanşator al celorlalte efecte negative.
Prin cele mai sus arătate, a dorit să releve faptul că după ce a fost suspendatdin funcţie nu a stat pasiv şi a aşteptat rezolvarea lucrurilor de la sine. A încercat printoate mijloacele posibile să atragă atenţia organelor în drept ale pârâtului că manierala care s-a procedat cu reclamantul este dintre cele mai abuzive şi dăunătoare nunumai în plan profesional şi particular, dar şi însăşi imaginii acestuia, aflat în plinproces de integrare în Uniunea Europeană.
Temeiul juridic al răspunderii pârâtului Statul Român îl reprezintă culpa înalegerea şi instruirea prepuşilor săi în funcţia de procuror – culpa in eligendo. Opiniareclamantului este că pârâtul nu îşi alege aşa cum trebuie oamenii pentru exercitareaacestei funcţii. Iar dacă alegerea este potrivită nu face suficiente demersuri pentru a-iîmpiedica să greşească la maniera de a trimite în judecată penală oameni nevinovaţi-culpa in vigilendo.
Prin urmare, consideră că ne aflăm în prezenţa unei răspunderi asemănătoarecelei a comitenţilor pentru faptele săvârşite de către prepuşii lor în exercitareafuncţiilor care le-au fost încredinţate, prevăzută de art. 1000 alin. 3 din Cod civ.,Diferenţele constau în două: statul şi magistratul nu răspund solidar faţă de victimă(raţiunile sunt lesne de înţeles, principala fiind aceea de protejare a magistratului, deasigurare a independenţei lui); statul răspunde independent de culpa sau de lipsa deculpă a magistratului în săvârşirea erorii judiciare.
Temeiul de drept al acţiunii constă în prevederile: art.52 alin.3 din ConstituţiaRomâniei, cu aplicarea art.96 alin.1 şi art.97 lit.j) din Legea nr.303/2004 privindStatutul judecătorilor şi procurorilor, republicată; art.1000 al.3 Cod civil, art.5 şi art.6din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale.
În probaţiune, depune toate hotărârile judecătoreşti la care a făcut referire încuprinsul acţiunii. De asemenea, solicită efectuarea unei expertize contabile pentrustabilirea sumei de bani de care a fost lipsit, reprezentând venitul nerealizat caurmare a suspendării din funcţie, audierea unor martori pentru dovedirea celor maisus arătate şi administrarea altor mijloace de probă pe care desfăşurarea procesuluile va necesita.
Prin întâmpinarea formulată STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERULECONOMIEI ŞI FINANŢELOR prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELORPUBLICE A JUDEŢULUI SATU MARE, solicită respingerea acţiunii formulată dereclamant.
În fapt, arată că prin acţiunea civilă formulată, reclamantul solicită instanţei dejudecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să dispună: obligareastatului la plata sumei de 1.500.000 lei (Ron) reprezentând daune morale; obligareastatului la plata unei sume de bani reprezentând venitul nerealizat în cursulsuspendării sale din funcţia de executor judecătoresc în perioada 05.10.2004-06.10.2006.
Deci, are dreptul la despăgubiri pentru paguba suferita orice persoana care afost condamnata definitiv daca în urma rejudecării cauzei se dispune prin hotărâredefinitivă achitarea inculpatului ori împotriva căreia s-a luat o măsura privativa delibertate, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată.
Ca atare, răspunderea statului este strict circumscrisă celor două ipotezeavute în vedere de către legiuitor, respectiv arestarea, ca măsura preventiva sicondamnarea definitivă.
În opinia reclamantului răspunderea statului poate fi angajată raportat lacircumstanţele cauzei în baza disp.art.1000 alin.3 Cod civil, acesta fiind în culpă înalegerea şi instruirea prepuşilor săi în funcţie de procuror, fiind o culpă in eligendo,considerând că actul de trimitere în judecată emis de procurorul Parchetului de pelângă Tribunalul Satu Mare a fost abuziv şi reprezintă elementul declanşator alcelorlalte efecte negative privind declanşarea procesului penal. Aceastăfundamentare a răspunderii statului comitent se bazează pe ideea de culpă înalegerea prepusului, culpa in eligendo sau în supravegherea prepusului, culpa invigilando, culpă ce se poate manifesta sub forma neglijenţei şi imprudenţei, distincţiece are semnificaţie în procesul penal cu ocazia stabilirii răspunderii penale, iar înstabilirea răspunderii civile această distincţie nu are importanţă, concluzia fiindaceeaşi – repararea integrală a prejudiciului indiferent de forma de culpă.
Procurorul, conform art.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor,are calitatea de magistrat, conform acestui text de lege magistratura este activitateajudiciară desfăşurată de judecători.şi de procurori.” iar între stat şi magistrat nuexistă un raport de prepusenie în înţelesul art.1000 alin.3 Cod civil şi nici nu se poateasimila raportul stat-magistrat cu un astfel de raport, care presupune o subordonareîntre prepus şi comitent, cel din urmă având dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi dea dirija activitatea primului. Magistraţii reprezintă o categorie profesională cu un statutspecific, care exercită puterea judecătorească în baza unui raport de muncă sui-generis, concluzii ce rezultă atât din conţinutul Deciziei civile nr.275/2000 a CurţiiConstituţionale, cât şi din concluziile analizării raportului de muncă al magistraţilor îndreptul muncii (Tratatului de dreptul muncii – Alexandru Ţiclea – Ed.Rosetti 2006).
În considerentele deciziei civile nr.422/17.01.2006, Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie, cu ocazia judecării cererii având ca obiect despăgubiri pentru abuzurileorganelor de urmărire penală a reţinut că răspunderea statului este o răspunderedirectă de apartenenţa dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prinerori judiciare săvârşite în procesele penale”. Aşa cum prevăd disp.art.52 alin.3 dinConstituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorilejudiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlăturărăspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravăneglijenţă”.
Conform disp.art.96 din Lg.nr.303/2004 privind Statutul magistraţilor, la alin.1se prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorilejudiciare”.
Alin.2 răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlăturărăspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţăsau gravă neglijenţă”.
Alin.3 cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilorcauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale sunt stabilite de Codul deprocedură penală”.
Alin.4 dreptul persoanei vătămare la repararea prejudiciilor materiale cauzateprin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va puteaexercita decât în cazul în care s-a stabilit în prealabil printr-o hotărâre definitivărăspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procuroruluipentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este denatură să determine o eroare judiciară”.
Alin.7 după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărâriiirevocabile, dată cu respectarea prevederilor alin.6, statul se poate îndrepta cu oacţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţăsau gravă neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.
Faţă de aceste texte de lege în procesele penale răspunderea directă astatului poate fi angajată pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, fiind exclusăo răspundere obiectivă a statului în baza disp.art.1000 alin.3 Cod civil.
În baza acestui text de lege, răspunderea comitentului se angajează în situaţiaîn care în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictualepentru fapta proprie, prev.de disp.art.998, 999 Cod civil, respectiv:
– existenţa prejudiciului;
– existenţa faptei ilicite a prepusului,
– existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
– existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
Raportat la aceste condiţii fapta procurorului ce a dispus trimiterea în judecatăa persoanei nu poate fi considerată o faptă ilicită abuzivă, aşa cum s-a reţinut şi încadrul deciziei civile nr.6976/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând căactele de procedură săvârşite de organele de urmărire penală nu pot fi incluse încategoria erorilor judiciare pe toată perioada cercetării penale reclamantul abeneficiat de prezumţia de nevinovăţie”.
Din actele dosarului, în privinţa procurorului nu s-a putut reţine că s-aconstatat reaua credinţă sau gravă neglijenţă în instrumentarea dosarului penal.
Înlăturând acest temei de drept, invocat de reclamant, tribunalul opinează căîn cauză sunt incidente disp.art.1 Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, temei de drept ce a fost dispus în discuţia contradictorie a părţilorprin încheierea şedinţei publice din 19.12.2008, părţile fiind invitate să depunăconcluzii scrise cu privire la acest temei.
Din perspectiva acestui Protocol adiţional la Convenţie, tribunalul aratăurmătoarele:
Conform art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sadecât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi deprincipiile generale ale dreptului internaţional”
Alin.2 prevede că Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelorde a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţabunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altorcontribuţii sau a amenzilor”.
Din perspectiva alin.1 al art.1 din Protocolul nr.1, prin suspendareareclamantului din funcţia de executor judecătoresc în baza Avizului MinistruluiJustiţiei nr.27651/5.10.2004, acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra clienteleicăreia CEDO în jurisprudenţa sa a recunoscut o valoare economică având în vederecă rezultă din exerciţiul unei activităţi profesionale. În acest context, reclamantul prinbiroul său de executor judecătoresc a dispus de o clientelă din care şi-a asiguratvenituri, fiind chiar singura sursă de a obţine astfel de venituri necesar pentru a-şiasigura un nivel de trai normal atât pentru sine, cât şi pentru familia sa.
Suspendarea a fost dispusă în baza disp.art.47 alin.1 din Lg.nr.188/2000privind executorii judecătoreşti, care a prevăzut că în cazul în care împotrivaexecutorului judecătoresc s-a luat măsura reţinerii, arestării preventive sau trimiteriiîn judecata penală, Ministrul Justiţiei din oficiu sau la propunerea Consiliului UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti va lua măsura suspendării din funcţie aacestuia până la soluţionarea procesului penal potrivit legii”.
Acest text de lege a fost modificat prin Lg.nr.332/2006 privind aprobarea OUGnr.190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrareeuropeană, în sensul că suspendarea se va putea dispune în cazul în care împotrivaexecutorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive sau în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare la o pedeapsă privativă delibertate în primă instanţă”.
În urma acestei modificări a fost eliminată dispoziţia de lege în baza căreia seputea dispune suspendarea executorului judecătoresc în cazul trimiterii acestuia înjudecată.
Prin suspendarea reclamantului din funcţia sa de executor judecătoresc, carea avut ca consecinţă privarea sa de dreptul de proprietate asupra clientelei, tribunalulconsideră că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea bunurilorsale. În spiritul textului de lege al art.1 din Protocolul nr.1 o astfel de ingerinţă trebuiesă menţină un just echilibru între interesul general şi cerinţele cu privire larespectarea drepturilor individuale.
Cu privire la scopul ingerinţei, tribunalul reţine că aceasta urmărea un scoplegitim, în acest sens Curtea Constituţională prin decizia nr.266/2005 verificândconstituţionalitatea textului de lege din art.47 a Lg.nr.188/2000 raportat la textulconstituţional din art.16 a menţionat că luarea măsurii suspendării din funcţie aexecutorului judecătoresc în cazul în care acesta a fost reţinut, arestat preventiv sautrimis în judecată penală este justificată de necesitatea preîntâmpinării prejudicieriiimaginii şi prestigiul profesiei de executor judecătoresc.
Cu privire la proporţionalitatea ingerinţei tribunalul reţine că deşi suspendareaa fost legală, fiind dispusă în baza Lg.nr.188/2000, cu toate acestea, CurteaEuropeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a stabilit că trebuie să existe orelaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopurile urmărite(cauza Buzescu c/a României, cerere nr.61302/2000, Hot.din 29.05.2005).
În opinia tribunalului, o astfel de proporţionalitate nu a fost respectată,intervenind achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care s-adispus trimiterea în judecată a acestuia, conform hotărârilor judecătoreşti expuse maisus.
Această ingerinţă a fost una gravă determinând privarea reclamantului dedreptul de proprietate asupra clientelei pe o perioadă cuprinsă între 05.10.2004 -06.10.2006, când a fost repus în funcţie prin emiterea Ordinului nr.229/06.10.2006,repunere ce a reprezentat o consecinţă a modificării textului art.47 dinLg.nr.188/2000 prin Lg.nr.332/2006, astfel cum au fost expuse mai sus.
Faţă de circumstanţele cauzei, privarea de proprietate a reclamantului nupoate fi calificată proporţională, datorită acestor incertitudini legislative în materiasuspendării executorilor judecătoreşti. Modificarea textului de lege reprezintă unargument în opinia tribunalului cu privire la caracterul excesiv al măsurii suspendăriiîn situaţia în care executorul judecătoresc este trimis în judecată.
Pentru aceste considerente, tribunalul consideră că a avut loc o violare a art.1din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la prejudiciile materiale şi morale determinate de această ingerinţăîn dreptul de proprietate al reclamantului, tribunalul arată că, aşa cum s-a stabilitjurisprudenţial de CEDO trebuie să existe o legătură clară de cauzalitate întredespăgubirile pretinse şi privarea de proprietate (cauza Boc c/a României, Hot.din17.12.2008). O astfel de legătură clară de cauzalitate poate fi stabilită în privinţapierderii câştigurilor pe perioada suspendării, al căror cuantum a fost stabilit în bazaexpertizei realizate de exp.contabil Esztinka Paul la suma de 199.161 lei conformconcluziilor stabilite în sensul că reclamantul este în drept să beneficieze de câştigulmediu anual net pe perioada suspendării 2005-2006, această cale fiind singuraposibilitate pentru reclamant de a-şi recupera veniturile de care a fost privat peperioada suspendării.
În privinţa prejudiciilor materiale determinate de vânzarea unor imobile la unpreţ mult inferior valorii de piaţă în baza contractului de vânzare-cumpărare din18.02.2005, precum şi plata sumei de 60.000 Euro de către reclamant cu titlu dearvună în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 15.03.2006 (fila 60 dindosar), tribunalul reţine că aceste prejudicii au un caracter incert în legătură cuîncălcarea art.1 din Protocolul nr.1, având în vedere că, pe de o parte, valoarea decirculaţie a unui imobil depinde de mai mulţi factori, printre care şi de raportul dintrecerere şi ofertă existentă la momentul dat pe piaţa imobiliară, iar, pe de altă parte,nerespectarea unui raport contractual nu poate fi imputat statului în condiţiile în careriscul contractului a fost asumat de către reclamant.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, tribunalul va statua în echitate,ţinând cont de următoarele criterii: perioada de suspendare de 2 ani, consecinţelesuspendării cu privire la imaginea profesională a reclamantului, care a fost lezată înurma denigrării morale şi profesionale a acestuia, de asemenea se va avea în vedereconsecinţele asupra vieţii de familie a reclamantului, care nu a avut posibilitatea peperioada suspendării să asigure condiţii normale de creştere şi educare copilului săuminor, neavând surse de venituri, fiind lezată şi imaginea de părinte a acestuia înurma mediatizării cauzei penale şi a cercetărilor la care a fost supus reclamantul,aspecte ce au fost reţinute de instanţă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Laaprecierea cuantumului prejudiciului moral tribunalul va avea în vedere şi aspecteleinvocate în formularea pierderilor materiale, considerate incerte pentru a fi cuprinseîn categoria prejudiciilor materiale, reţinând aceste criterii tribunalul va obliga statulsă plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei RON.
Ca şi temei de drept al acţiunii au mai fost invocate de către reclamant,disp.art.3 şi 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care sereţine următoarele:
Art.5 nu este aplicabil reclamantului, având în vedere că nu a fost privat delibertate, iar în privinţa art.6 din Convenţie privind dreptul reclamantului la un procesechitabil, tribunalul apreciază că reclamantul nu a avut o durată excesivă a durateiprocedurii procesului penal, având în vedere că în materia penală această durată aprocedurii trebuia analizată în lumina împrejurărilor particulare ale cazurilor, ţinândcont de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi al autorităţilor,criterii ce au fost reţinute de către Curte în cauza Ianosevic c/a Suediei şi VastbergaTaxi Aktiebolag şi Vulic c/a Suediei, Hot.nr.23/2002).
Raportat la aceste criterii, tribunalul consideră că nu a avut loc o încălcare adisp.art.6 pct.1 din Convenţie, din jurisprudenţa Curţii se desprinde concluzia că în materie penală durata procedurii se socoteşte de la acel moment la care există unact oficial al statului care să conţină o acuzaţie formală îndreptată împotrivareclamantului, ca de exemplu punerea în mişcare a acţiunii penale, act ce a fost luatîn considerare de exemplu în cauza Tudorache c/a României, cererea nr.7048/2001.
În cadrul desfăşurării procesului penal în acest interval nu s-a putut constata opasivitate a autorităţilor, dilatarea procedurii s-a datorat comportamentuluireclamantului prin formularea unei cereri de strămutare a cauzei penale, formulareaexcepţiei de neconstituţionalitate, atacarea încheierii de respingere a suspendăriiordinului ministrului.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a statului invocată de DGFPSatu Mare, tribunalul consideră că această excepţie este nefondată, raportat latemeiul de drept reţinut de către instanţă, respectiv disp.art.1 din Protocolul nr.1 laConvenţie. În art.33 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se precizează căcererile statale vizează orice încălcare a dispoziţiilor Convenţiei şi Protocoalelorsale”, care este considerată de către reclamant imputabilă unei alte părţicontractante”. Art.34 din Convenţie se referă la o încălcare de către una din înaltelepărţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie şi Protocoalele sale. Înacest context, calitate procesuală pasivă are statul, care a comis încălcareadrepturilor prevăzute de Convenţie şi de Protocoalele sale sau căruia încălcarea îieste imputabilă