Drept Penal – COLTUC

Procesul în care este judecat omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost amânat pentru data de 2 februarie. Popoviciu este anchetat alături de alte 10 persoane pentru tranzacţii imobiliare frauduloase.”Sunt complet nevinovat. Vizavi de proiectul Baneasa, foarte mulţi specialişti au apreciat că este absolut legal”, a declarat acesta, potrivit RomâniaTV.

 

Reamintim că în interceptările depuse la dosar, Puiu Popoviciu spunea că l-a ajutat pe Traian Băsescu în dosarul Flota, dar preşedintele Traian Băsescu a respins aceste acuzaţii.

Omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu este anchetat în dosarul „Afacerea Băneasa”, în care este acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, un dosar în care mai sunt acuzaţi foştii şefi de la DGIPI şi DGA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe Gabriel Aurel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi dare de mită, pe Ilie Cornel Şerban, director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI la data comiterii faptelor, şi pe Petru Daniel Pitcovici, şef sal Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptelor, ambii fiind acuzaţi de complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi Ioan Niculae Alecu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV) la data comiterii faptelor, Ştefan Diaconescu, secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMV Bucureşti la data comiterii faptelor, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, şi Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată

Procurorii i-au mai trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe Mihai Ion Florin Luican, prefect al Capitalei şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Gabriel Răsvan Toader, secretar la Prefectura Capitalei şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Ioan Todiraş, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti la data comiterii faptelor, Lizeta Minea, secretar la Primăria Sector 1 şi membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, şi Gheorghe Petrulian, şef OCOOTA Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000.

Lasă un comentariu