Vrei sau nu vrei sa ramii in Romania?

La Revolutie, Romania si-a scaldat numele in singe si l-a acoperit cu libertate. Granitele ei s-au deschis si cetatenii-prizonieri au navalit cu milioanele in toata Europa libera, dar n-au iertat nici cele doua Americi. E bine sau nu sa-ti lasi viata in miinile visului american sau european?

PRO • Cornel Dumitrascu

Mi-e mai confortabil aici

Lucrind intr-un domeniu continuu viciat de „plecarile afara“, acum ceva vreme am privit cumva mai sugubat fenomenul sub forma „Duca-se! Ramin eu sa iau ce e de luat pe-aici“. Timpul mi-a confirmat ca oportunitati profesionale bune, locale, au existat tot timpul si n-am reusit sa vad niciodata „unica si cea mai buna solutie“ ca fiind asa de singulara. Confortul de a incepe inc-o batalie de la zero si cu un handicap de „outsider“ extins pina la a doua spita nu mi-a sunat niciodata atit de confortabil pe cit umbla vorba c-ar fi. Cu timpul am si reusit sa vad ca nu e, ba chiar nu pot sa invoc motivul „toti prietenii sint aici, mi-ar fi greu fara ei“ de vreme ce majoritatea sint, actualmente, „afara“. In general, sufar totusi de mai multe fobii decit deja banala „romanofobie“, n-am stat sa le prioritizez si mi-e cumva artificial sa reprosez ceva unei intregi natii. Adica si socialmente stau in general OK, n-o fi perfect, dar am convingerea ca oriunde altundeva sint sanse bune sa-mi fie mai rau. Iar toate lucrurile pe care le-as regreta, privind fata-verso sint totusi la indemina, la un telefon sau la un bilet de avion distanta. Mi-e mai confortabil sa ramin aici decit sa ma duc „dincolo“, ca energie consumata, in absenta altor argumente mai puternice.

CONTRA • Marius Turda

Romania nu are meritocratie

De ce parasesc tinerii Romania? Unii vor sa se imbogateasca rapid, altii vor sa-si imbogateasca cunostintele. Altii s-au saturat pur si simplu de tara lor. In multe domenii de cercetare este inca dificil sa-ti faci o cariera in Romania. Majoritatea celor care au ramas definitiv in strainatate au facut-o pentru ca si-au gasit acolo serviciul ideal. Vor mai trece inca multi ani pina cind Romania va oferi tinerilor ei universitati si centre de cercetare atragatoare, atit profesional cit si financiar. Atit timp cit lumea academica din Romania nu este una meritocratica este greu sa convingi pe cineva sa ramina in tara de bastina, cind este evident ca poate face o cariera stralucita in alta tara. Nu vreau sa intru in amanunte privind intelectualul de profesie din Romania sau calitatea vietii culturale. Sint insa convins ca, atit timp cit marile universitati din Romania sint inca populate cu oameni de o slaba pregatire profesionala, exodul „tinerelor talente“ nu va inceta. Tatal meu mi-a spus la un moment dat: ma doare ca nu esti acasa, insa decit sa te vad nefericit in fiecare zi mai bine te vad fericit o data pe an. Cred ca acest lucru l-au spus multi parinti fiilor si fiicelor care au plecat din tara si nu s-au mai intors

Lasă un comentariu