Avocat penal Bucuresti-Cioaca ramane în arest

Curtea de Apel Piteşti a respins, vineri, recursul făcut de avocata lui Cristian Cioacă la decizia de menţinere a arestării preventive, astfel că acesta rămâne după gratii.

 

Poliţistul Cristian Cioacă a fost adus încătuşat, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Piteşti de la Penitenciarul Colibaşi.

În sala de judecată, poliţistul a cerut magistraţilor să fie judecat în libertate, întrucât, până în momentul în care a fost arestat preventiv, s-a prezentat la toate termenele în instanţă, dar şi la Poliţie şi în faţa procurorilor pentru anchetă, iar profesional a avut o caieră fără reproşuri.

El a susţinut, de asemenea, că fiul său are nevoie de îngrijire.

„Dumneavoastră sunteţi ca şi dumnezeii mei”, a încheiat Cristian Cioacă pledoaria în faţa celor trei judecători.

Lasă un comentariu