ECHIVALARE DIPLOMA FRANTA – Recunoasterea academica a diplomelor intre Romania si Republica Franceza

ECHIVALARE-DIPLOMA-FRANTA – Recunoasterea academica a diplomelor intre Romania si Republica Franceza

In cadrul Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Franceze privind recunoasterea academica a diplomelor si perioadelor de studii din invatamantul superior se arata:

Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Guvernul Republicii Franceze, pe de alta parte, denumite in continuare parti, avand in vedere Acordul cultural dintre Guvernul Republicii Franceze si Guvernul Republicii Populare Romane, semnat la Paris la 11 ianuarie 1965, reafirmand angajamentul asumat prin Conventia de la Lisabona cu privire la recunoasterea calificarilor obtinute in invatamantul superior in statele din regiunea Europei, semnata la Lisabona la 11 aprilie 1997, in vigoare pe teritoriul statului celor doua parti, reafirmand angajamentul asumat prin Declaratia de la Bologna, semnata la 19 iunie 1999, privind construirea Spatiului European al Invatamantului Superior, reafirmand principiul fundamental al dreptului Uniunii Europene privind nediscriminarea, aplicabil cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, conform caruia orice candidat la inscrierea intr-o institutie de invatamant superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene are aceleasi drepturi ca si candidatii din statul membru gazda, luand in considerare:
– traditiile de cooperare si de schimb intre institutiile de invatamant superior din Franta si din Romania, concretizate prin incheierea de numeroase acorduri intre aceste institutii;
– necesitatea consolidarii mobilitatii studentilor din fiecare stat prin facilitarea continuarii studiilor in celalalt stat;
– respectarea directivelor europene privind exercitarea profesiilor reglementate, au convenit asupra celor ce urmeaza, cu respectarea principiului autonomiei institutiilor de invatamant superior:

Obiectul acordului

Prezentul acord are drept obiect facilitarea recunoasterii reciproce a diplomelor si a perioadelor de studii, definite la art. 2 din prezentul acord, in vederea continuarii studiilor in institutiile de invatamant superior acreditate de pe teritoriul statului celeilalte parti.

Dispozitiile prezentului acord sunt elaborate cu respectarea dreptului Uniunii Europene aplicabil in domeniul recunoasterii diplomelor.

Domeniul de aplicare

Institutiile de invatamant superior vizate de prezentul acord sunt urmatoarele:

Pentru partea franceza: toate institutiile in cadrul carora se deruleaza o formare postbacalaureat, care conduce la obtinerea unei diplome sau la acordarea unui grad, eliberate sub autoritatea statului: universitati, scoli superioare si licee care ofera o formare postbacalaureat.

Pentru partea romana: toate institutiile acreditate de invatamant superior: universitati, academii de studii, institute, scoli de studii superioare.

Diplomele: definitii

  •  Pentru partea franceza:

In cadrul prezentului acord, termenul diploma desemneaza: diplomele nationale sau recunoscute de nivel echivalent, respectiv diplomele eliberate sub autoritatea statului:
– diplome eliberate direct de catre statul francez;
– diplome eliberate de institutiile abilitate in acest sens de ministrul invatamantului superior, dupa obtinerea avizului Consiliului National al Invatamantului Superior si al Cercetarii;
– titlul de ingénieur diplômé eliberat de institutiile abilitate de stat, dupa obtinerea avizului comisiei privind acordarea titlurilor de inginer;
– diplomele avand viza ministrului invatamantului superior eliberate de institutiile private sau consulare recunoscute de ministrul invatamantului superior si inscrise pe lista oficiala, aprobata periodic.

O diploma nationala sau recunoscuta, de nivel echivalent, confera aceleasi drepturi titularilor sai, indiferent de institutia care a eliberat-o.

In cadrul prezentului acord, gradele atesta diferitele niveluri de invatamant superior comune tuturor domeniilor de formare si care corespund principalelor niveluri de referinta din cadrul Spatiului European al Invatamantului Superior.

Aceste grade sunt:

  • bacalaureat;
  • licenta, 180 de credite din sistemul european de credite transferabile si acumulabile (ECTS);
  • master, 300 de credite europene (ECTS);
  • doctorat.

Celelalte diplome, altele decat diploma nationala de Licence sau diploma nationala de Master, pot conferi un grad identic (respectiv „Licenta“ sau „Master“). Licence professionelle, de exemplu, confera gradul de Licence, iar titlul de ingenieur diplômé confera gradul de Master.

Exista diplome nationale intermediare gradelor: Diplome d’Etudes Universitaires Générales (DEUG), Brevet de Technicien Supérieur (BTS) si Diplôme Universitaire de Technologie (DDT), carora le corespund 120 de credite ECTS, sau diploma de Maitrise, careia ii corespund 240 de credite ECTS.

Pentru partea romana:

In cadrul prezentului acord, termenul de „diploma“ desemneaza diplomele nationale eliberate de institutiile de invatamant superior acreditate.

Diplomele de invatamant superior sunt comune tuturor domeniilor de studii, cu exceptia diplomelor care atesta o formare ce conduce la exercitarea unei profesii reglementate si a „Diplomei de inginer“. In conformitate cu legislatia nationala de transpunere a Declaratiei de la Bologna, aceste diplome sunt: „Diploma de licenta“, careia ii corespund 180 de credite ECTS; „Diploma de licenta“, careia ii corespund 240 de credite ECTS; „Diploma de master“, careia ii corespund 60–120 de credite ECTS, si „Diploma de doctor“.

Diplomele eliberate anterior adoptarii legislatiei nationale de transpunere a Declaratiei de la Bologna, carora le corespunde, de la caz la caz, un anumit numar de credite ECTS, sunt: „Diploma de absolvire“ a studiilor universitare de scurta durata, de 3 ani, careia ii corespunde un numar de 180 de credite ECTS; „Diploma de licenta“, care atesta 240 de credite ECTS; „Diploma de master“, cu o durata de 1–1,5 ani; „Diploma de studii postuniversitare de specializare“; „Diploma de studii aprofundate“; „Diploma de studii academice postuniversitare“.

Perioadele de studii care fac obiectul prezentului acord sunt definite astfel: perioadele de studii recunoscute de institutiile de invatamant superior mentionate la art. 2.1, efectuate in cadrul unui program de studii care conduce la obtinerea unei diplome definite la art. 2.2.

Pentru partea franceza, anii de studii efectuati in cadrul claselor pregatitoare de la scoli de prestigiu (grandes écoles) nu se finalizeaza cu obtinerea unei diplome. Acest tip de formare este validat de catre institutia de invatamant superior primitoare, in cadrul careia se continua studiile, care o recunoaste si atribuie pana la 120 de credite ECTS.

Recunoasterea diplomelor in vederea continuarii studiilor

Autoritatile competente pentru recunoasterea academica a diplomelor sunt urmatoarele:

  • pentru partea franceza, autoritatea competenta pentru recunoasterea academica a unei diplome obtinute in strainatate si, mai ales, pe teritoriul statului celeilalte parti este institutia franceza de invatamant superior la care titularul diplomei intentioneaza sa se inscrie in vederea continuarii studiilor;
  • pentru partea romana, autoritatea competenta pentru recunoasterea academica a unei diplome obtinute in strainatate si, mai ales, pe teritoriul statului celeilalte parti este Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor. Institutiile de invatamant superior din Romania recunosc, in vederea continuarii studiilor, perioadele de studii finalizate cu o diploma care nu are echivalent in sistemul romanesc de invatamant superior, inclusiv diploma de Licence professionnelle obtinuta pe teritoriul statului celeilalte parti.

Luand in considerare conditiile de admitere specifice fiecarei parti:

Admiterea in ciclul de studii universitare de Licence/Licenta:
Baccalauréat si „Diploma de bacalaureat“ sau diploma de nivel echivalent dau acces la invatamant superior pe teritoriul statului celeilalte parti.

Titularii diplomei de Baccalauréat sau ai oricarui titlu francez de nivel echivalent pot solicita admiterea in primul an de studii universitare de licenta.

Titularii „Diplomei de bacalaureat“ sau ai oricarui titlu romanesc de nivel echivalent pot solicita admiterea in primul an de studii universitare de Licence.

Titularii diplomei Diplôme Universitaire de Technologie (DDT), careia ii corespund 120 de credite ECTS, si ai Diplôme d’Etudes Universitaires Générales (DEUG) pot continua studiile in primul ciclu de invatamant superior romanesc in vederea obtinerii „Diplomei de licenta“.

Titularii diplomei de Brevet de Technicien Supérieur (BTS) pot solicita recunoasterea diplomei lor cu „Certificatul de competente profesionale“ de nivel postliceal si pot solicita, ulterior, admiterea si continuarea studiilor in primul ciclu de invatamant superior romanesc in vederea obtinerii „Diplomei de licenta“.

Admiterea in ciclul de studii universitare de Master/Master, caruia ii corespund 300 de credite ECTS:

Titularii diplomei care atesta obtinerea Licence française, careia ii corespund 180 de credite ECTS, pot solicita in Romania admiterea in ciclul de studii universitare de Master.

Titularii diplomei de Maitrise, careia ii corespund 240 de credite ECTS, pot solicita continuarea studiilor in vederea obtinerii in Romania a „Diplomei de master“.

9 comentarii la „ECHIVALARE DIPLOMA FRANTA – Recunoasterea academica a diplomelor intre Romania si Republica Franceza”

  1. Buna ziua,Am absolvit Scoala Postliceala Carol Davila in 2014 AMG( Asistent Medical Generalist) de 3 ani ,si nu pot lucra ca un (Infirmière) in Franta,am facut multe demersuri prin care mi-au spus acum ca trebuie sa dau un concurs la Toulouse si a doua problema am absolvit alta Scoala Postliceala de Functionari Bancari in 2001 de 2 ani care nu specifica de credite cum se noteaza acum in diplome,astept un raspuns rezonabil si unde ar trebui sa ma adresez in cazul celor doua diplome ,Va multumesc anticipat Mihaela.

  2. Buna ziua,

    Doresc sa urmez Universitatea Slavici de exemplu, din Timisoara, sectia Informatica. In acest caz, in momentul in care voi pleca in Franta, diploma imi va fi recunoscuta? Exista ceva particularitati la care ar trebui sa fiu atent? Multumesc anticipat.

    Cordialement,
    Andrei

  3. Buna ziua! Am absolvit facultatea de constructii in 2002 in iasi. spuneti-mi va rog cum as putea sa mi echivalez diploma de inginer constructii in paris? ce acte si unde mai exact ar trebui depuse. va multumesc frumos!!

  4. buna ziua,
    Am absolvit Facultatea de Drept in anul 2000:
    Ce procedura trebuie urmata pentru continurea studiilor in domeniu si pentru admiterea in Baroul de Avocati, Francez?

    va multumesc!

  5. Buna ziua,
    Am absolvit facultatea de matematica in Romania acum 14 ani. De 13 ani lucrez fara intrerupere in Franta ca inginer fara sa fi avut nevoie de o validare a diplomei de licenta. As vrea insa sa reusesc la concursul national CAPES pentru meseria de profesor si doresc sa stiu cum se poate face echivalarea diplomei.
    Va multumesc anticipat.

  6. Buna ziua, am terminat anul acesta studiile in Romania, Finante si banci, si de cateva zile sunt in Franta, imi puteti spune cam ce trebuie sa fac ca sa imi fie recunoscuta diploma aici? Va multumesc

  7. Buna ziua,am si eu o intrebare, fiul meu a studiat in E.A.U. la Liceul Louis Massignon pana in clasa a 11 pe care a terminat-o deja, mai trebuie sa dea ceva difernte pentru a fi inscris in clasa a 12 a in Romania?
    Va multumesc

  8. Buna ziua,
    Referitor la echivalarea diplomelor in Belgia, puteti sa-mi recomandati ceva?
    De peste un an de zile am facut toate demersurile necesare in acest sens, dar situatia treneaza!
    Multumesc pentru atentia acordata!
    Cu stima!

Lasă un comentariu