Dosarul schimbului de terenuri cu MaPN – AMANARE PRONUNTARE DOSAR PENAL

Dosarul-schimbului-de-terenuri-cu-MaPN – AMANARE-PRONUNTARE-DOSAR-PENAL.Procurorul DNA a cerut, marţi, Completului de cinci judecători de la instanţa supremă condamnarea la închisoare cu executare a lui George Becali, Victor Babiuc, Dumitru Cioflină şi Ioana Babiuc, în dosarul schimburilor de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale.

În acest caz, Gigi Becali este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.

Procurorul a mai cerut în cazul generalului Dumitru Cioflină, care este cadru militar activ, pe lângă condamnarea la închisoare cu executare, degradarea militară.

George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă.

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari

Dosarul-schimbului-de-terenuri-cu-MaPN – AMANARE-PRONUNTARE-DOSAR-PENAL

Lasă un comentariu