Legea Referendumului a fost modificata. Politicienii nu mai trebuie sa convinga cetatenii sa se prezinte la urne.Initiativa legislativa, semnata de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea si Bogdan Ciuca, modifica Legea referendumului in sensul reducerii pragului de prezenta la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar si introducerea conditiei unui vot de 25% din alegatori pentru validarea rezultatelor. Camera Deputatilor este for decizional cu acest proiect.
Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat ca proiectul va fi atacat la Curtea Constitutionala atat de PDL, cat si de UDMR si PPDD.
Mircea Toader a atras atentia ca, daca aceasta lege de reducere a pragului de prezenta la referendum va fi pusa in aplicare, orice primar din Romania va putea fi schimbat de 25% dintre cetatenii de acolo si acest lucru se poate intampla si presedintilor consiliilor judetene, ceea ce nu este normal. „Noi, impreuna cu UDMR si PPDD, vom ataca legea la Curtea Constitutionala”, a spus Toader.
La randul sau, deputatul UDMR Marton Arpad a declarat ca, in urma adoptarii acestei legi, toate deciziile importante pentru intreaga societate vor fi luate cu 25% din populatie.
„Revizuirea Constitutiei nu cred ca este bine sa fie facuta cu 25% dintre cetateni, nu cred ca un primar trebuie sa poata fi demis cu 25% si nu cred ca modificarea limitelor administrativ-teritoriale trebuie sa fie facuta cu 25%. Nu cred ca in toate situatiile unui stat de drept deciziile se pot lua cu 25%”, a spus Marton Arpad.
In replica, deputatul PNL Mircea Dolha a spus ca primarii si presedintii Consiliilor judetene pot fi demisi cu 25%, dar ca „25% din listele electorale este mult mai mult decat au obtinut unii dintre primari in primul tur de scrutin”.
Parlamentarilor partidelor aflate la Putere le-a fost astfel mai usor sa modifice pragul de prezenta decat sa convinga electoratul ori pe cetateni in general sa se prezinte la un referendum, astfel ca orice dcizie supusa la vot va putea fi aplicata daca doar 25% dintre cetateni sunt de acord cu aceasta. Si, cum lipsa de spirit civic ori de interes asupra problemelor ce pot fi supuse unui referendum este alarmant de mare, se poate ajunge foare usor in situatia ca o minoritate restransa sa decida in numele tuturor cetatenilor.