Examinarea in fond a cererii CEDO.După ce s-a luat o decizie pozitivă referitoare la admisibilitate, Curtea va trece la examinarea fondului cererii. Potrivit dispoziţiilor articolului 38 (1) lit. „a” al Convenţiei în cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea continuă examinarea contradictorie a cauzei împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare.
Este de remarcat că de obicei cînd capetele de cerere formulate de reclamant se referă la drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie, în care Curtea a elaborate o jurisprudenţă bine stabilită, se procedează la examinarea concomitentă a admisibilităţii şi a fondului.
Reclamantul, după declararea admisibilităţii unei decizii, nu poate să formuleze noi capete de plîngere, nici să ceară „revitalizarea”capetelor de plîngere care au fost declarate inadmisibile.
La începerea procedurii ulterioare deciziei privind admisibilitatea, Curtea va invita părţile să prezinte dovezi suplimentare şi/sau să dea răspunsuri la întrebări legate de litigiu. De asemene, la examinarea fondului, Curtea invită reclamantul să înainteze o prezentare finală care să conţină în detaliu toate pretenţiile privind toate cheltuielile şi despăgubirile cu caracter de reparaţie echitabilă.
În conformitate cu articolul 59(1) al Regulamentului Curţii, Camera sau Preşedintele ei poate invita părţile să depună probe sau observaţii scrise complementare. Necesitatea anchetei suplimentare este dictată de complexitatea cauzei precum şi de faptul dacă Curte a analizat fondul odată cu admisibilitatea. Argumentele suplimentare ale reclamantului şi ale Statului pîrît sunt transmise celeilalte părţi în copii scrise, pentru a da posibilitatea de a înainta anumite referinţe asupra argumentelor aduse de către partea adversă(de regulă în termen de două luni).
Examinare fondului cererii are loc în faţa unei Camere. Însă Camera se poate desesiza în favoarea Marei Camere, dacă cauza pendinte în faţa unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţia unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte.
Potrivit articolului 59/1 al Regulamentului Curţii, Camera sau Preşedintele ei poate invita părţile să depună probe sau observaţii scrise complementare. În afara unei decizii contrare, termenul stabilit pentru depunerea observaţiilor este acelaşi pentru fiecare parte. Dacă ea consideră necesar pentru a-şi îndeplini atribuţiile ce-i sunt stabilite de Convenţie, Camera poate decide, fie la cererea uneia din părţi, fie din oficiu, să aibă loc o audiere de examinare a fondului cauzei.
Forma procedurii scrise sau orale se stabileşte de către preşedintele Camerei. În conformitate cu articolul 63/1 al Regulamentului Curţii, audierile sunt publice, afară dacă, în conformitate cu paragraful 2 al acestui articol, în cazuri excepţionale, fie din oficiu, fie la cererea unei părţi sau a oricărei alte persoane interesate, Camera nu decide altfel.
Paragraful 2 al acestui articol prevede: accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, în timpul întregii audieri sau numai al unei părţi a acesteia, în interesul moralei, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor impun aceasta sau atunci când, în situaţii excepţionale şi în măsura în care este considerat strict necesar de Cameră, publicitatea dezbaterilor ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
Cererea de audiere urmează a fie motivată şi să indice dacă priveşte dezbaterile în totalitatea lor sau numai în parte. La audierea pe fond, un stat nu poate să ridice din nou problema admisibilităţii. Statul urmează să ridice excepţia de admisibilitate doar în faza de examinare a admisibilităţii cererii.
În interesul bunei administrări a justiţiei, Preşedintele, potrivit prevederilor art. 36 al Convenţiei, poate să permită oricărui stat (parte la convenţie) care nu este parte în proces sau oricărei persoane interesate, alta decît reclamantul, să prezinte obsevaţii scrise sau să ia parte la audieri. De cele mai deseori, cererile de intervenţie rezultă din dorinţa organizaţiilor neguvernamentale de a consolida poziţia reclamantului într-o cauză, pentru a nu putea fi trecute cu vederea unele aspecte importante ale cazului. Criteriul în baza căruia Preşedintele permite terţa intervenţie este dacă cerere intervenţiei unei terţe părţi este în „interesul bunei asministrări a justiţiei”.
Procedura de examinare a cererii în faţa Marei Camere, este reglementată de dispoziţiile ce reglementează procedura în faţa Camerei. Deci, procedura în faţa Marei Camere este asemănătoare cu cea în faţa Camerei, însă cu modificările necesare (mutatis mutandis).
Marea cameră examinează numai acele cereri ce ridică o problemă importantă relativă la interpretarea convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărîre pronunţată anterior de Curte.
Examinarea unei cereri de către Marea Cameră are loc cînd Camera se desesizează în favoarea Marei Camere. Camera se poate desesiza în favoarea Marei Camere atît timp cît nu şi-a pronunţat hotărîrea.
Grefierul comunică părţilor intenţia Camerei de a se desesiza ( art. 72, para. 2, al Regulamentului Curţii). Ele au la dispoziţie un termen de o lună, începând cu data acestei înştiinţări, pentru a prezenta în scris grefei eventuala lor obiecţie temeinic motivată. Orice obiecţie ce nu îndeplineşte aceste condiţii va fi considerată de Cameră nevalabilă.
Transferarea cuzei Marei Camere, lipseşte părţile de posibilitatea de a se adresa cu apel împotriva hotărîrii, care se va pronunţa în favoarea uneia dintre părţi.