Circumstantele atenuante in Noul Cod Penal

Art. 75 Circumstante atenuante
(1) Urmatoarele imprejurari constituie circumstante atenuante legale:
a) savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava;
b) depasirea limitelor legitimei aparari;
c) depasirea limitelor starii de necesitate.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii;
b) imprejurari legate de fapta comisa, care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.

Art. 76 Efectele circumstantelor atenuante
(1) In cazul in care exista circumstante atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita se reduc cu o treime.
(2) Daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, in cazul retinerii circumstantelor atenuante se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singura data, indiferent de numarul circumstantelor atenuante retinute.

A fost inlaturata circumstanta privitoare la conduita buna a infractorului anterior savarsirii infractiunii, ramanand ca o asemenea imprejurare sa fie avuta in vedere in cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei.

De asemenea, a fost regandita reglementarea efectelor circumstantelor atenuante, sub aspectul intinderii si a modului de determinare al acestor efecte . Existenta circumstantelor atenuante conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime si minime ale pedepsei prevazute de lege .

Reducerea atat a limitei speciale minime cat si a celei maxime a pedepsei confera judecatorului o mai mare libertate de apreciere in stabilirea concreta a pedepsei prin aceea ca nu mai este obligat sa aplice, de drept, o pedeapsa sub minimul special al pedepsei dar pastreaza aceasta posibilitate in masura in care operatiunea de individualizare conduce la o asemenea concluzie. In acelasi timp, prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fractie (1/3) se realizeaza o determinare proportionala a efectului atenuant tinand cont de gradul de pericol abstract stabilit de legiuitor pentru o anumita infractiune .

Lasă un comentariu