Infractiunile comise asupra membrilor de familie din Noul Cod Penal

Art. 197 Violenta in familie
(1) Daca faptele prevazute in art. 186, art. 187, art. 191-193 sunt savarsite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevazute de lege se majoreaza cu o patrime.
(2) In cazul infractiunilor prevazute in art. 191 si in art. 194 savarsite asupra unui membru de familie, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu .

Art. 198 Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama
(1) Uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere dar nu mai tarziu de 24 de ore, savarsita de catre mama aflata in stare de tulburare psihica se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in art. 186, ale carei limite speciale se reduc la jumatate.
(2) Daca faptele prevazute in art. 191-193 sunt savarsite asupra copilului nou-nascut imediat dupa nastere dar nu mai tarziu de 24 de ore, de catre mama aflata in stare de tulburare psihica, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.

Savarsirea unei infractiuni prin violenta asupra unui membru de familie aparea in legea veche ca o agravanta la infractiunile de loviri sau alte violente si vatamare corporala, se regaseste intr-o forma apropiata la omor, dar nu exista in cazul vatamarii corporale grave si al vatamarilor cauzatoare de moarte.

De aceea, potrivit noului cod, comiterea infractiunii prin violenta asupra unui membru de familie atrage o agravare in cazul tuturor infractiunilor pentru care acest lucru se justifica.

La randul sau, starea de tulburare pricinuita de nastere este astazi valorificata doar in continutul infractiunii de pruncucidere, nu si in cazul altor infractiuni de violenta ce s-ar putea comite de mama aflata intr-o asemenea stare asupra copilului (spre exemplu, vatamarea corporala grava).

In plus, existenta infractiunii de pruncucidere ca incriminare distincta a generat numeroase controverse si solutii neunitare in materia participatiei penale. Nu in ultimul rand, majoritatea legislatiilor europene au renuntat la consacrarea pruncuciderii ca incriminare distincta (dreptul francez, spaniol, iar de data relativ recenta si dreptul german prin abrogarea § 217 C. pen.).

De aceea, noul cod renunta la reglementarea actuala a infractiunii de pruncucidere, starea de tulburare provocata de nastere fiind insa valorificata ca un caz special de reducere a pedepsei in cazul infractiunilor de violenta comise cu intentie sau intentie depasita.

Nu a fost prevazuta aceasta atenuare in cazul faptelor comise din culpa, intrucat potrivit conceptiei traditionale in dreptul nostru aceasta stare este asociata cu intentia spontana.

Daca insa sub imperiul respectivei stari se comite o infractiune de ucidere sau vatamare din culpa, ea va putea fi valorificata ca o circumstanta atenuanta judiciara, in conditiile art.75 alin.2 lit. b).

Lasă un comentariu