Art. 268 Tainuirea
(1) Primirea, dobandirea, transformarea ori inlesnirea valorificarii unui bun, de catre o persoana care, fie a cunoscut, fie a prevazut din imprejurarile concrete, ca acesta provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, chiar fara a cunoaste natura acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
(2) Pedeapsa aplicata tainuitorului nu poate fi mai mare decat pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savarsita de autor.
(3) Tainuirea savarsita de un membru de familie nu se pedepseste.
Tainuirea, prin continutul sau, afecteaza in primul rand desfasurarea actului de justitie prin ingreunarea sau impiedicarea identificarii ori a recuperarii bunurilor tainuite si, in plus, nu toate bunurile care formeaza obiectul tainuirii provin din comiterea unor infractiuni contra patrimoniului ceea ce face dificil de explicat cum poate fi considerata tainuirea infractiune contra patrimoniului in cazul in care aceasta ar privi de exemplu o suma de bani primita de tainuitor in schimbul ascunderii unor acte de identitate false ori a unor mari sume de bani provenite din traficul de droguri sau de persoane .
In acest sens era si reglementarea din codul penal Carol al II-lea unde tainuirea era considerata un delict contra administrarii justitiei.
In privinta continutului, s-a subliniat in mod explicit ca fapta constituie infractiune nu numai in cazul in care tainuitorul a cunoscut provenienta ilicita a bunurilor dar si atunci cand din imprejurarile concrete acesta a putut in mod rezonabil sa prevada ca bunurile provin dintr-o fapta prevazuta de legea penala.
De altfel doctrina este unanima in sustinerea acestei solutii insa practica judiciara a manifestat unele rezerve . In acest sens este si art. 231 din codul penal portughez.
In plus, este suficienta reprezentarea ca bunul provine din comiterea unei fapte interzise de legea penala fara sa fie necesara cunoasterea naturii acesteia (furt, talharie, inselaciune etc.).