Avocat pledant CEDO – AVOCAT SPECIALIZAT CEDO

Procedura de judecată a cererii individuale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ansamblu de reguli aplicabile în cazul sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului de către particulari.

1) Pot sesiza Curtea:

a) orice persoană fizică;

b) o organizaţie non-guvernamentală; sau

c) un grup de particulari care se pretinde victimă a unei violări provenind de la un stat parte.

De asemenea, au drept de sesizare persoanele juridice de drept public care nu exercită prerogative de putere publică. Nu pot formula cereri individuale colectivităţile teritoriale locale, întrucât sunt organizaţii guvernamentale. Nu este relevantă cetăţenia sau naţionalitatea reclamantului. Minorii, incapabilii şi deţinuţii pot sesiza Curtea, în aceleaşi condiţii cu persoanele cu capacitate civilă deplină. Pot adresa cereri instanţei europene şi persoanele juridice: asociaţii, fundaţii, sindicate, partide politice, societăţi comerciale. Calitate de reclamant are un particular, iar de pârât un stat parte la Convenţia europeană. Ca intervenient la procedură poate participa statul al cărui cetăţean este reclamantul, dacă doreşte (intervenţia voluntară), precum şi orice stat parte la Convenţie sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, în interesul bunei administrări a justiţiei, la invitaţia preşedintelui Curţii (intervenţia la invitaţie). Cu privire la calitatea de victimă a celui care sesizează Curtea, se consideră că persoana trebuie să fi suferit o atingere efectivă şi concretă a drepturilor sale prevăzute de Convenţie prin decizii ale autorităţilor naţionale, trebuie să existe o legătură suficient de directă între reclamant şi violarea suferită; în cazul persoanelor juridice, acestea trebuie să pretindă o violare a drepturilor proprii persoanei juridice, şi nu ale membrilor acesteia.

2) Obiectul cererii. Aceste persoane pot sesiza Curtea dacă se consideră vătămate într-unul din drepturile recunoscute de Convenţie.

3) Condiţii de admisibilitate. Pentru a fi examinate pe fond de către Curte, cererile individuale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de admisibilitate prevăzute de Convenţie, şi anume:

a) epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne; dovada epuizării căilor de recurs interne incumbă reclamantului; această condiţie are în vedere recursurile accesibile şi adecvate, şi nu recursurile interne care deşi există, nu pot fi exercitate, sunt inadecvate sau ineficiente; b) introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive; prin „ultima decizie internă” se înţelege ultima decizie prin care pretenţiile reclamantului au fost respinse de către instanţele interne sau decizia definitivă pronunţată în cadrul normal al epuizării căilor de atac; c) cererea să nu fie anonimă; în cazuri excepţionale şi bine justificate preşedintele Camerei poate autoriza ca identitatea reclamantului să nu fie dezvăluită;

d) cererea să nu fie esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de Curte; este vorba de aplicarea principiului autorităţii lucrului judecat în materia deciziilor şi hotărârilor Curţii Europene; dacă cererea cuprinde fapte noi, ea ar putea deveni admisibilă; e) cererea să nu mai fi fost supusă examinării unei alte instanţe internaţionale, dacă nu conţine fapte noi (regulă numită şi „litispendenţă internaţională”); f) cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenţiei, manifest nefondată sau abuzivă; o cerere poate fi considerată incompatibilă cu prevederile Convenţiei atunci când obiectul ei nu intră sub incidenţa dispoziţiilor acesteia (raţione personae, ratione loci, ratione materiae sau ratione temporis); este abuzivă cererea prin care se urmăreşte un scop contrar celui prevăzut de Convenţie (de exemplu, scopul de a se sustrage unei condamnări) sau care dovedeşte folosirea şicanatorie a dreptului de recurs la Curtea Europeană; în privinţa condiţiei ca cererea să nu fie manifest nefondată, trebuie să existe un început de dovadă că un drept prevăzut de Convenţie ar putea fi încălcat; dacă este evidentă absenţa unei asemenea violări, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă; g) reclamantul să fi suferit un prejudiciu important; reprezintă
o nouă condiţie de admisibilitate care a fost introdusă de Protocolul nr. 14 la Convenţie.

4) Examenul prealabil al cererii. Când cererea pare să justifice examinarea ei de către o cameră, preşedintele secţiei căreia cauza i-a fost atribuită desemnează un judecător care va examina cererea în calitate de judecător-raportor; acesta poate cere părţilor să depună, într-un termen determinat, orice informaţii legate de fapte, orice documente şi orice alte elemente pe care el le consideră relevante; judecătorul-raportor decide dacă această cerere urmează a fi examinată de un comitet sau de o cameră; atunci când, potrivit opiniei judecătorului-raportor, elementele invocate de reclamant sunt suficiente prin ele însele a demonstra că cererea este inadmisibilă sau trebuie radiată de pe rol, aceasta este examinată de către comitet; preşedintele de secţie poate ordona ca o cauză să fie examinată direct de o cameră.

5) Judecarea cererii de Cameră sau de Marea Cameră. Dacă în urma examenului prealabil, comitetul nu declară cererea inadmisibilă şi nu o scoate de pe rol, în unanimitate, o cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererii; camera poate să hotărască examinarea concomitentă a admisibilităţii şi a fondului cererii; în cazul în care cererea este declarată admisibilă, Curtea va proceda la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate, împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, la o anchetă pentru a cărei desfăşurare eficientă, statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare; de asemenea, Curtea se poate pune la dispoziţia celor interesaţi, în scopul rezolvării cauzei pe cale amiabilă, printr-o înţelegere prin care statul pârât se obligă să plătească o compensaţie sau alte reparaţii, fără a-şi asuma însă răspunderea pentru încălcarea Convenţiei; dacă nu s-a ajuns la rezolvarea cauzei pe cale amiabilă, vor avea loc audieri, finalizate cu pronunţarea unei hotărâri prin care declară dacă a avut loc sau nu o încălcare a Convenţiei; în caz afirmativ şi dacă dreptul intern al statului pârât nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acelei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă; audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, în împrejurări excepţionale; de asemenea, documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel.

6) Soluţii pronunţate de Curte. Aceste soluţii pot fi următoarele:

a) radierea de pe rol, în cazul rezolvării cauzei pe cale amiabilă;

b) respingerea cererii ca inadmisibilă;

c) scoaterea cererii de pe rol;

d) declararea dacă a avut sau nu loc o încălcare a Convenţiei, iar în caz afirmativ şi dacă dreptul intern al statului pârât nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acelei încălcări, acordarea, dacă este cazul, a unei reparaţii echitabile. O cerere introdusă de un particular şi declarată de o cameră sau de Marea Cameră ca admisibilă poate fi totuşi respinsă, în orice stadiu al procedurii, dacă ea o consideră inadmisibilă. Scoaterea de pe rol a unei cereri se poate face în orice stadiu al procedurii, când circumstanţele permit să se tragă concluzia că: reclamantul nu doreşte să o mai menţină; litigiul a fost rezolvat; pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când consideră că împrejurările o justifică. Oricând în cursul procedurii, reclamantul are dreptul să îşi retragă cererea. 7) Retrimiterea în faţa Marii Camere. Oricare dintre părţi poate să ceară, în cazuri excepţionale, retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. Termenul de exercitare a acestei căi de atac este de 3 luni de la data hotărârii camerei; înaintea judecării de către Marea Cameră, un colegiu de cinci judecători ai acesteia se pronunţă dacă cererea trebuie sau nu acceptată; ea este acceptată numai în cazul în care cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea Convenţiei sau o altă problemă gravă cu caracter general; în cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre.

8) Actele prin care Curtea soluţionează cererile individuale pot fi decizii sau hotărâri.

Hotărârea Curţii trebuie să conţină:

a) numele preşedintelui şi ale celorlalţi judecători care intră în componenţa Camerei respective şi numele grefierului sau al grefierului adjunct;

b) data la care s-a adoptat şi data la care s-a pronunţat hotărârea;

c) indicarea părţilor;

d) numele agenţilor, avocaţilor şi consilierilor părţilor;

e) expunerea procedurii urmate;

f) datele privind cauza;

g) rezumatul concluziilor părţilor;

h) motivele de drept;

i) dispozitivul;

j) decizia, dacă există, cu privire la cheltuieli;

k) numărul de judecători care reprezintă majoritatea;

l) o declaraţie privind autenticitatea textului, atunci când este cazul.

Orice judecător care a luat parte la examinarea cazului are dreptul să adauge la hotărâre fie o opinie separată, concordantă sau disidentă cu acea hotărâre, fie o simplă declaraţie de dezacord. în situaţiile în care camera constată o violare a Convenţiei, prin aceeaşi hotărâre, statuează şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor privind acordarea unei satisfacţii echitabile. Hotărârea este semnată de către preşedintele camerei şi de grefier [v. şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului]