Avocat mediere – Avocatul mediator
Independența clauzei de mediere
Art. 2 alin. (5) din legea medierii prevede că părțile pot introduce o clauză de mediere în orice contract ce are ca obiect drepturi de care acestea pot dispune, iar validitatea acestei clauze nu depinde de validitatea contractului. Desigur, este posibilă și încheierea unei convenții distincte, adițională celei inițiale, prin care părțile se obligă să recurgă la mediere înainte de a formula o cerere de chemare în judecată.
Care este utilitatea clauzei de mediere? Credem că ea prezintă importanță pentru situațiile în care parcurgerea ședinței de informare nu este obligatorie prin lege, pentru că efectul ei îl constituie introducerea obligativității acestei proceduri prin voința părților contractante. Așadar, deși legea nu obligă părțile să participe la o ședință de informare privind avantajele medierii, ele se obligă ca, în caz de divergențe derivând din contract, să parcurgă această procedură.
Despre ce fel de divergențe poate fi vorba? Nu este întâmplătoare prevederea referitoare la independența clauzei de mediere față de contract (sau a contractului adițional încheiat ulterior), pentru că efectul acestei prevederi este că chiar în cazul în care contractul este nul sau anulabil și există divergențe între părți privind desființarea acestuia și repunerea