Art. 463 Noul cod civil 2014 Persoanele care consimt la adopţie Condiţiile de fond ale adopţiei Adopţia

Art. 463 Noul cod civil 2014 Persoanele care consimt la adopţie Condiţiile de fond ale adopţiei Adopţia

Adopţia

SECŢIUNEA a 2-a
Condiţiile de fond ale adopţiei

Art. 463

Persoanele care consimt la adopţie

(1) Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:

a) părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;

b) adoptatul care a împlinit 10 ani;

c) adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună;

d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.

(2) Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.

 

Lasă un comentariu